Comisia Europeană a anunţat miercuri crearea unui birou pentru inteligenţă artificială format din experţi responsabili de punerea în aplicare a noii legislaţii a Uniunii Europene privind inteligenţa artificială, primul de acest fel din lume, transmite France Presse, citată de Agerpres. Creat în cadrul Comisiei Europene din Bruxelles, acest serviciu va angaja 140 de specialişti în tehnologie, avocaţi şi economişti.
Acesta “va promova un ecosistem european de inteligenţă artificială care să fie inovator, competitiv şi care să respecte normele şi valorile UE”, a declarat comisarul pentru afaceri digitale, Thierry Breton.
Prevăzut în legea privind AI adoptată definitiv la 21 mai de UE, noul serviciu ar trebui să joace un rol-cheie în punerea în aplicare a textului. Scopul declarat este de a încuraja inovarea în Europa, creând în acelaşi timp încredere prin limitarea riscului de abuzuri.
Crearea biroului vine pe fondul rămânerii în urmă a UE în competiția globală privind dezvoltarea de softuri AI.
Cea mai mare parte a acestei legislaţii se va aplica din 2026. Ea adoptă o abordare “bazată pe riscuri” şi impune constrângeri asupra diverselor sisteme de inteligenţă artificială care sunt proporţionale cu pericolele pe care le reprezintă pentru societate.
Sistemele de inteligenţă artificială care prezintă doar un risc limitat vor fi supuse unor obligaţii de transparenţă foarte simple, în timp ce sistemele cu risc ridicat, utilizate, de exemplu, în infrastructuri critice, educaţie, resurse umane sau aplicarea legii, vor fi supuse unor cerinţe mai stricte înainte de a fi autorizate în UE.
Interdicţiile vor fi rare. Acestea se vor referi la aplicaţii care contravin valorilor europene, cum ar fi sistemele de evaluare a cetăţenilor sau sistemele de supraveghere în masă utilizate în China.
Se vor aplica reguli specifice pentru inteligenţa artificială generativă, cum ar fi ChatGPT al OpenAI, pentru a asigura, în special, calitatea datelor utilizate în dezvoltarea algoritmilor şi respectarea drepturilor de autor.
Sunetele, imaginile şi textele generate artificial vor trebui să fie identificate în mod clar ca atare pentru a preveni manipularea opiniei.
Biroul pentru Inteligenţă Artificială va asigura în special aplicarea uniformă a reglementărilor în întreaga Uniune Europeană, în colaborare cu statele membre. Acesta va participa la anchetele privind orice încălcare şi va gestiona sancţiunile împotriva contravenienţilor.
De asemenea, va fi responsabilă de identificarea riscurilor noilor tehnologii şi de sprijinirea cercetării europene.
Într-un raport publicat miercuri, Curtea de Conturi Europeană a constatat că, până în prezent, UE “nu a reuşit să stimuleze suficient investiţiile în inteligenţa artificială pentru a se ridica la nivelul liderilor mondiali din acest sector”.
Comisia Europeană “nu şi-a coordonat bine măsurile cu cele ale statelor membre, iar investiţiile nu au fost monitorizate în mod sistematic. În viitor, o guvernanţă mai puternică şi investiţii publice şi private mai mari – şi mai bine direcţionate – vor fi esenţiale pentru ca Europa să facă faţă provocării reprezentate de AI”, a constatat Curtea.