Guvernul înființează prin Ordonanță un număr de 42 de ghișee de eficiență energetică unde vor lucra minim 82 de persoane care vor avea ca scop informarea populației și a firmelor mici în vederea realizării de lucrări de eficiență energetică a imobilelor și dezvoltarea surselor regenerabile de producție a electricității. Acest proiect este inclus în PNRR și vizează decarbonarea României în perspectiva 2050 și construcția unui parc imobiliar cât mai eficient energetic, după cum a scris Economedia AICI.
Dezvoltarea acestor ghișee este coordonată de Ministerul Dezvoltării, care colaborează și cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„În maxim 30 de zile de la data aprobării prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul aparatului de specialitate al consiliilor județene, precum și în cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului București se înființează câte un ghișeu unic de eficiență energetică pentru informarea și consilierea tehnică în domeniul eficienței energetice în clădiri și al utilizării surselor regenerabile de energie pentru consumatori și pentru prosumatori, respectiv la nivel de comunități de energie…
…Ghișeele unice de eficiență energetică se organizează în limita posturilor aprobate la nivelul instituțiilor, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin redistribuirea sarcinilor și personalului în cadrul instituției, concomitent cu instruirea acestuia”, se arată în textul OUG.
În cadrul ghișeelor, se vor oferi și date privind legislația în vigoare, se consiliază pașii privind renovarea energetică a imobilului și se colectează date specifice care vor fi remise Ministerului Energiei.
Capitolul REPowerEU din PNRR prevede că Guvernul va crea ghișee unice de informare la nivel naționale (One Stop Shop – OSS) care să ofere instrumente de consiliere accesibile și transparente, cu privire la eficientizarea energetică a clădirilor (probleme energetice legate de construcția și renovarea clădirilor, încălzirea și răcirea clădirilor, instalații electrice, obținerea statutului de prosumator, instalarea panourilor fotovoltaice si racordarea la rețeaua energetică națională), arată documentul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) consultat de Economedia.
RePowerEU este un capitol al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arăta că situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare și Reziliență în luna noiembrie a anului 2021. Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat major perspectivele macro-economice, în urma apariției unei noi crize cu efecte deosebite în plan energetic, dar și în plan agroalimentar, inclusiv în lanțurile de aprovizionare și în schimburile comerciale. Ca răspuns la aceste dificultăți și perturbări de pe piața energiei, Comisia Europenă a inițiat REPowerEU, un plan menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia până în 2030.
Potrivit ministerului, REPowerEU aduce României o finanţare nouă de 1.440.391.220 de euro, din care 1.397.228.597 euro – alocare RePowerEU, şi 43.162.623 de euro – rezerva de ajustare la Brexit pentru investiţii strategice în domeniul-cheie al siguranţei energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producţie şi stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).