Agenţia Moody’s a reconfirmat ratingul Transelectrica la Ba1 cu perspectiva pozitivă

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a reconfirmat ratingul Transelectrica la Ba1 cu perspectiva pozitivă, compania menţinându-şi astfel calificativul acordat în anul 2020, informează Transelectrica printr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti și citat de Agerpres.

“Compania îşi menţine ratingul acordat în anul 2020, respectiv perspectiva pozitivă, ca urmare a statutului său de monopol în transportul energiei electrice din România, a cadrului de reglementare care a cunoscut îmbunătăţiri de-a lungul ultimilor ani, precum şi datorită profilului financiar solid caracterizat de un nivel de îndatorare redus. Moody’s Investors Service este un important furnizor de rating-uri de credit, de cercetare şi de analiză a riscurilor, care prin acţiunile sale contribuie la transparenţa şi integrarea pieţelor financiare”, se arată în comunicatul citat.

Transelectrica a raportat un profit net de 104 milioane de lei după prima jumătate a acestui an, în scădere cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit Raportului semestrial trimis de companie Bursei de la Bucureşti.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

România beneficiază de ratingul Baa3 cu perspectivă negativă din partea agenţiei de evaluare financiară Moody’s Investors Service.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: