Protecția Consumatorilor a oprit temporar de la funcţionare două parcuri de distracţii din Vama Veche/ Au fost aplicate amenzi de 10.000 lei

vama veche litoral 1 mai weekend vacanta concediu sursa foto: Info Sud-Est

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la funcţionare două parcuri de distracţii din Vama Veche, în urma controlului desfăşurat pentru monitorizarea pieţei în zona de vacanţă de pe litoralul Mării Negre, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

“ANPC a desfăşurat, în cadrul Comandamentului Litoral 2024 – structură special creată de instituţie pentru monitorizarea pieţei în zona de vacanţă de pe malul Mării Negre – împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial ISCIR şi ai Primăriei comunei Limanu, judeţul Constanţa, o serie de acţiuni de control care au vizat locaţii de agrement din zona localităţii. Au fost sancţionaţi doi operatori economici, Popescu Business Family SRL şi Luna Park Popa SRL, pentru nereguli în funcţionarea parcurilor de distracţii”, informează ANPC.

Astfel, cei doi operatori au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 lei, interzicerea utilizării aparatelor până la remedierea deficienţelor şi oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

Potrivit sursei citate, abaterile identificate de la legislaţia în vigoare au vizat: lipsa autorizării pentru echipamentele de agrement, folosirea unor echipamente de agrement fără revizii ISCIR (pentru funcţionare şi siguranţă), fapt care pune în pericol sănătatea sau viaţa utilizatorilor, folosirea unor echipamente de agrement deteriorate, cu vopsea exfoliată, plasă elastică ruptă, pentru trambuline şi cu rugină pe elemente de siguranţă, uzură în exces a unor elemente sau chiar lipsa unora care asigurau siguranţa consumatorilor.

De asemenea, alte abateri constatate în urma controlului de comisarii ANPC au fost legate de folosirea unor echipamente de agrement care au suferit modificări neautorizate, lipsa informării consumatorilor referitor la denumirea echipamentului, a modului corect de folosire şi a avertizărilor cu privire la potenţialele pericole în timpul utilizării aparatelor şi lipsa împământării în cazul unor echipamente electrice, acest lucru putând pune în pericol viaţa şi siguranţa consumatorilor.

“A oferi consumatorilor, copiilor îndeosebi, servicii de agrement prin intermediul unor parcuri de distracţii neverificate tehnic de mai bine de 7 ani, cu improvizaţii şi aparate deteriorate, este o dovadă de iresponsabilitate, din partea operatorilor economici în cauză. Vă recomandăm ca, înaintea utilizării unor astfel de echipamente, să verificaţi informaţiile afişate de prestator, precum şi starea aparatelor şi să nu le folosiţi dacă observaţi improvizaţii, deteriorări sau funcţionare anevoioasă. Evitaţi instalaţiile improvizate, pentru a nu vă pune viaţa în pericol! Litoralul românesc dispune de parcuri de distracţii autorizate, verificate şi sigure pentru consumatori, iar autorităţile statului monitorizează permanent funcţionarea în siguranţă şi conform exigenţelor legale a spaţiilor de acest fel”, a transmis Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, în comunicatul citat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: