Nordea, cea mai mare bancă din regiunea nordică, este acuzată de încălcarea legii Danemarcei împotriva spălării banilor, de mai multe ori între 2012 şi 2015, potrivit poliţiei daneze, citată de Reuters, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Unitatea Specială pentru Criminalitate (NSK) a spus că Nordea a încălcat legea prin neinvestigarea suficientă a tranzacţiilor efectuate de clienţii ruşi şi prin nerespectarea avertismentelor cu privire la tranzacţiile care implică casele de schimb valutar din Copenhaga.

NSK a declarat într-un comunicat că nu a găsit motive pentru a face acuzaţii împotriva persoanelor individuale în acest caz, care se referă la tranzacţii în valoare de peste 26 de miliarde de coroane (3,77 miliarde de dolari).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Ancheta asupra controalelor făcute de Nordea împotriva spălării banilor a început în 2016, iar banca a constituit şi provizioane pentru amenzile aşteptate.

”Nordea nu este de acord cu acuzaţiile şi nici cu evaluarea juridică”, a declarat banca finlandeză într-un comunicat, adăugând că îşi susţine ”provizioanele actuale adecvate pentru procesele şi procedurile slabe de combatere a spălării banilor”.

Unitatea de poliţie a declarat că Nordea şi-a încălcat obligaţiile în mai multe rânduri.

”Ca urmare, 26 de miliarde de coroane au intrat în bancă, în ciuda faptului că ar putea exista suspiciuni că banii sunt legaţi de spălarea banilor”.