VIDEO Autostrada Sibiu – Piteşti: lucrările pentru lotul 5 Piteşti – Curtea de Argeş încep, oficial, de astăzi. Constructorul Astaldi trebuie să mobilizeze peste 1.000 de drumari şi aproximativ 600 de utilaje pe tronsonul cu o lungime de 30 de kilometri. Şantierul, în cifre

A 1 Lot 5 Sursa Foto CNAIR

Lucrările pentru construirea lotului Piteşti – Curtea de Argeş de pe Autostrada A1 Sibiu – Piteşti încep, efectiv, de astăzi, constructorul fiind deja mobilizat în teren încă din iuniem atunci când a început decopertările. Autorizaţia de Construire pentru tronsonul de 30 de kilometri a fost emisă pe 16 iunie, iar Ordinul pentru Începerea Lucrărilor a fost dat săptămâna trecută. Autorizaţia este emisă pentru o durată de 48 de luni cu o valoare a lucrărilor de 1,4 miliarde lei, declarată de solicitant.

Şantierul în cifre:

Antreprenorul Astaldi din Italia (n.r. constructorul Podului de la Brăila) trebuie să mobilizeze potrivit ofertei depuse peste 1.000 de drumari şi 600 de utilaje, iar termenul de realizare este de 4 ani. Traseul acestei secțiuni începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a Municipiului Pitești. Viteza de proiectare este de 120 km/h, iar platforma autostrăzii este de 26,00 m lăţime.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Lucrări de artă cu o lungime de aproximativ 5 km: Principalele lucrări de artă constau în construcția a 12 poduri, 1 viaduct, 6 pasaje, 3 noduri rutiere, respectiv Curtea de Argeș (conexiune cu DN 73 C), Băiculești și Bascov (conexiune cu DN 7 ), 2 spații de servicii, 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș, parcare de scurtă durată pe fiecare sens.

Cantităţi materiale de construcţii: 4,5 milioane mc. de umplutură, suprafaţă asfalt: 550.000 mp, betoane: 500.000 mc., armături: 37.000 tone, piloţi foraţi: 80.000 ml., tabliere metalice: 20.000 tone.

Simulare VIDEO Lot 5:

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunţa o investiţie „complexă” pentru acest lot. „AUTOSTRADA PITEȘTI-SIBIU LOT 5: LUCRĂRILE ÎNCEP PE 1 SEPTEMBRIE. Tocmai a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Pitești-Curtea de Argeș al autostrăzii A1. Proiectarea a fost încheiată, intrăm în faza de execuție. Constructorul este deja mobilizat în teren pentru a porni munca pe cei 30 de km ai șantierului. Este o investiție complexă, cu o valoare de 1,7 miliarde de lei”, spunea Cătălin Drulă, la emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor.

Autostrada Sibiu – Piteşti reduce costurile de transport la Dacia/Plus pentru sectorul turistic pe Transfăgărăşan

Dacia, cea mai mare companie din România, aşteaptă de prea mulţi ani autostradă fără întrerupere pentru a asigura legătura cu reţeaua de autostrăzi din Europa. Estimările oficiale arată că transportul/vehicul costă aproximativ 80 euro şi s-ar reduce semnificativ dacă autoplatformele nu ar mai sta în blocajele de pe DN 7 Valea Oltului. De asemenea, o autostradă până la Curtea de Argeş, la intrarea pe partea sudică a DN 7 C – Transfăgărăşan, ar ajuta la dezvoltarea turismului pe traseul celei mai spectaculoase şosele din România, proprietarii de pensiuni şi hoteluri cerând de mulţi ani măsuri pentru ca Transfăgărăşanul să rămână deschis mai mult de 4 luni pe an (construirea de polate – copertine deschise din beton, reprezintă o soluţie).

Unde se mai lucrează pe A1 Sibiu – Piteşti

Se lucrează pe primul lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti. Tronsonul Sibiu – Boiţa cu o lungime de 13 km se apropie de 50% stadiu fizic de execuţie. Constructorul PORR din Austria ar urma să termine lucrările la finalul anului viitor. Loturile de mijloc, cele mai complicate pentru că sunt în zona de munte, încă nu au contracte semnate, dar actele normative recente (Ordonanţa de Urgenţă care exclude de la licitaţii companiile din China, respectiv OUG care permite semnarea contractelor după decizia CNSC) produc efecte şi se aşteaptă desemnarea câştigătorilor. Pentru lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeş (10 km), PORR a câştigat licitaţia şi se aşteaptă raportul de la ANAP – Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: