Directorul Minei Livezeni, Ioan Nemeş, a fost reţinut de DIICOT, după ce în urmă cu două săptămâni anchetatorii au descins la sediul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) din Petroşani şi la sucursale din Valea Jiului, transmite Agerpres.
Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului a anunţat vineri suspendarea din funcţie a lui Ioan Nemeş, ca urmare a reţinerii acestuia.
“Având în vedere necesitatea asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţii la Sucursala E.M. Livezeni şi în conformitate cu politicile interne ale CEVJ, în contextul reţinerii pentru 24 de ore a domnului Nemeş Ioan, conducerea Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului a decis suspendarea acestuia din funcţia de director, până la finalizarea anchetei. Începând cu data de 19.07.2024, Preda Adrian se numeşte în funcţia de director al Sucursalei E.M. Livezeni. Până la această dată, Preda Adrian a ocupat funcţia de inginer şef electromecanic în cadrul executivului Societăţii Complexul Energetic Valea Jiului, fiind responsabil de coordonarea activităţilor din domeniul electromecanic la toate cele 6 sucursale ale CEVJ”, se arată într-un comunicat al Complexului Energetic Valea Jiului.
Pe 3 iulie, la sediile Complexului Energetic Valea Jiului din Petroşani şi ale unor sucursale din cadrul acestuia din Valea Jiului, au fost efectuate percheziţii în baza unui mandat emis de DIICOT Deva privind suspiciunea unor posibile fapte penale.
Ministerul Public – Direcția de Invetigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Hunedoara a transmis atunci că a efectuat acte de urmărire penală la sediile Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA, societate cu capital integral de stat. S-au efectuat percheziții la sediile societății, principalul vizat fiind directorul general Eusebiu Bebi Durbacă dar și alți angajați, suspecți în dosarul penal 120/23/P/2023 din 28.06.2024, în care se investighează cum s-au făcut angajările în perioada 2023-2024, modalitățile în care s-au efectuat pontajele angajaților, condițiile în care s-au luat concedii medicale, precum și modalitatea executării ajutorului de stat reglementat prin OUG nr. 129/2023.
CEVJ este format din Sucursala Electrocentrale Paroşeni, exploatările miniere Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, la care se adaugă Sucursala Prestserv Petroşani – fosta staţie de salvare minieră.