Graficul de lucrări aferente demarării extracției gazelor în perimetrul Neptun Deep (Petrom și Romgaz) este devansat, așa că primele gaze ar putea să iasă la suprafață chiar de la sfârșitul anului 2026, a spus directorul Transgaz, Ion Sterian, într-o intervenție la Antena 3 CNN. Până acum, atât operatorul de proiect, Petrom, cât și autoritățile statului estimau că gazele vor intra în sistem la începutul anului 2027. „…am încredere că primele gaze vor veni mult mai devreme decât au estimat și suntem pregătiți să le primim în sistemul national la sfârșitul anului 2026, după cum văd eu graficul, pentru că avem un agreement în trei: Transgaz pe de-o parte, OMV Petrom și Romgaz pe partea cealaltă, ne întâlnim lunar și analizăm stadiul executiei, atât ce face Transgaz cât și ce fac ei. Văd că în ultimele luni de zile au avansat extraordinar. Și asta îmi dă această încredere, această speranță că e posibil ca primele gaze să vină la sfârșitul anului 2026”, a spus Sterian. Ca șef al Transgaz, operatorul Sistemului Național de Transport, are acces la date reale privind Neptun Deep, pentru că trebuie colaborare totală între producător și transportator.
Faptul că Neptun Deep ar putea începe mai devreme este confirmat și de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. „Instituțiile statului acordă tot sprijinul pentru acest proiect strategic în tot ceea ce privește eliberarea autorizațiilor și avizelor. În acest context, anticipăm începerea forajului în următoarele luni și privim cu optimism pentru intrarea primelor molecule de gaz în sistemul național de transport al gazelor naturale la finalul anului 2026-începutul anului 2027”, spune minstrul, pentru Economedia.ro,
Cât despre folosirea gazului, încă nicio informație oficială. Ce știm este că, potrivit legii actuale, statul are preempțiune la achiziția gazului, adică Petrom și Romgaz nu pot vinde unde vor ele gazul fără ca, mai întâi, să întrebe statul dacă vrea să cumpere.
„Cele două companii nu au demarat negocierile privind comercializarea gazului către posibili clienți. Această comercializare se va face în condițiile prevăzute de lege, statul român menținându-și dreptul de preempțiune. La momentul la care companiile implicate în proiect vor demara procedurile de comercializare a gazelor acestea sunt obligate conform prevederilor legale să ofere drept de preempțiune statului iar acesta va analiza exercitarea acestuia”, a mai spus ministrul pentru Economedia.
O necunoscută ar fi cine, din partea statului, să-și exercite dreptul de preempțiune la achiziția gazului și cine plătește Petrom/Romgaz contravaloarea gazului negociat. Surse din piață spun că Amdinistrația Națională Rezervele Statului ar putea fi desemnată pentru acest lucru sau chiar Ministerul Energiei. „Probabil, anul viitor, se vor emite norme prin HG și se va clarifica”, au spus sursele. Acest drept de preempțiune, cel puțin din cum arată acum legea, spune că statul își exprimă mai întâi dorința de a cumpăra o anume cantitate de gaze, din ce se extrage. Urmează negocieri de preț și durată cu partenerii din Neptun Deep și se încheie contractul.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are rezerve de gaz estimate la 100 miliarde metri cubi. La 3-4 ani după începerea exploatării, adică în 2030 – 2031, producția anuală este estimată să ajungă la 7-8 miliarde metri cubi, aproape dublând toată producția din prezent. Compania de proiect este deținută 50 – 50% de Petrom și Romgaz, dar operatorul de proiect este Petrom, acesta fiind partenerul care selectează cine face forajul și toate operațiunile adiacente.
În Marea Neagră, este deja operațiunea BSOG, în perimetrul Midia, de unde se extrag anual 1 miliard de metri cubi.