Legea energiei eoliene din mare (offshore) va fi gata în acest an, pentru a permite începerea măsurătorilor pentru viitoarele proiecte, a declarat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.
Acesta a mai spus că Hidroelectrica este pregătită să înceapă o investiţie în Marea Neagră.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul a fost prezent la Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei în perioada 6-8 septembrie.

“Marea Neagră are un potenţial energetic uriaş, atât în subsol, prin zăcămintele de gaze, cât şi în privinţa potenţialului eolian. M-am uitat la proiectul de lege din Comisia de industrii şi cred că putem să îl adaptăm în aşa fel încât să avem cât mai repede o lege şi cred că este cel mai rapid mod de a avea anul acesta o Lege a offshore wind, poate că nu este perfectă, dar să avem o lege ca să putem începe explorările în acea zonă”, a spus Popescu.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Acesta a arătat că nu este de acord ca Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să concesioneze perimetre pentru energia electrică, întrucât această instituţie se ocupă de gestionarea rezervelor subsolului.

În lege vor fi incluse şi noile metode de subvenţionare, precum contractele pentru diferenţă şi banii din Fondul de Modernizare.

“Cred că, adaptându-le cu noile mecanisme financiare şi noile scheme de ajutor de stat, putem avea rapid o lege a offshore wind în România, modificând-o în Comisia de industrii, dând un raport şi adoptând-o în plen”, a continuat ministrul Energiei.

Ministrul a precizat că, fără o lege, investitorii nu se pot apuca de măsurători.

“Hidroelectrica este pregătită să înceapă o investiţie în Marea Neagră şi sunt convins că o să găsească parteneri cu expertiză astfel încât să avem primul parc eolian offshore de 300 de MW cel puţin. Pentru acest lucru este nevoie de întărirea reţelei de transport al energiei şi de închiderea inelului de 400 kV. Am găsit soluţii împreună cu Transelectrica şi o să vedeţi în curând că probabil, Transelectrica va fi printre primii beneficiari ai Fondului pentru Modernizare, poate chiar de anul acesta”, a mai spus ministrul Energiei, conform Agerpres.