Studiu Deloitte: Cheltuielile cu începerea anului școlar stagnează în 2024/ Mulți părinți sunt îngrijorați cu privire la situația financiară și de mersul economiei

scoala rechizite Sursa foto: Pexels

Cheltuielile cu începerea anului școlar stagnează anul acesta, în condițiile în care 73% dintre părinți sunt îngrijorați cu privire la creșterea prețurilor pentru cumpărăturile zilnice, astfel că cei cu venituri reduse și medii spun că vor cheltui mai puțin în acest scop în 2024, cu 4%, respectiv 9%, din cauza faptului că au mai puțini bani disponibili pentru cumpărături (47%) sau pe fondul temerilor cu privire la evoluția economiei (44%), reiese din studiul Deloitte back-to-school 2024. Doar cei cu venituri ridicate estimează că vor cheltui mai mult anul acesta (+5%), însă doar pentru că și produsele destinate revenirii la școală s-au scumpit (67%).

Studiul Deloitte back-to-school 2024, ajuns la cea de-a 17-a ediție, este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a circa 1.200 de părinți din Statele Unite ale Americii cu copii de școală. Părinții sunt preocupați de reducerea cheltuielilor și în țările europene, spun consultanții.

Confom studiului, bugetul estimat pentru astfel de cumpărături rămâne apropiat de cel de anul trecut (echivalentul a 586 de dolari/copil, cu 11 dolari mai puțin decât în 2023), iar piața totală se menține în jurul a 32 de miliarde de dolari. Vânzările de haine, accesorii și rechizite școlare rămân constante, dar cele de produse de tehnologie (computere, hardware, terminale electronice sau abonamente digitale) scad cu 11% față de 2023. În situația în care intervin presiuni pe buget și trebuie reduse costurile, părinții spun că vor reduce sumele alocate pentru rechizite școlare (40%) și pentru îmbrăcăminte (28%).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe de altă parte, însă, 86% dintre părinți și-au înscris copiii la activități extrașcolare, pentru care estimează că vor cheltui aproximativ 582 de dolari pentru fiecare copil pe an. Aceștia susțin că astfel de activități sunt importante pentru că reprezintă o investiție în viitorul copiilor (73%), sunt benefice pentru sănătatea mintală a acestora (58%) și le ocupă timpul când ei sunt la muncă (56%).

Pentru realizarea cumpărăturilor, 70% dintre părinți preferă comercianții localizați în proximitatea lor, care oferă opțiuni de livrare și de retur favorabile. Majoritatea aleg magazinele generaliste – mass merchants – (77%) și pe cele online (65%), atractive din perspectiva prețurilor și a confortului oferit. Dintre cumpărătorii online, 33% plănuiesc să utilizeze metoda „cumpără online – ridică din magazin”, în urcare de la 21% în 2023. În plus, 33% dintre participanții la studiu intenționează să utilizeze social media (față de 21% în 2023), iar 18% spun că vor folosi inteligența artificială generativă, pentru că le poate furniza recenzii pentru produse și astfel economisesc timp și bani.

Totodată, conform studiului, pentru cumpărători, prețul este mai important decât loialitatea – 67% vor schimba brandul dacă cel preferat devine scump, 62% vor face cumpărăturile la magazine accesibile în locul celor preferate, iar 50% vor alege mărcile proprii ale retailerilor în defavoarea celor cu notorietate.

„Rezultatele studiului evidențiază faptul că părinții sunt preocupați de reducerea cheltuielilor, în general, și acordă o importanță tor mai mare economisirii. Comportamentul se regăsește și în țările europene, unde consumatorii încă nu sunt suficient de încrezători în procesul de reducere a inflației și rămân prudenți în privința cheltuielilor. Conform Eurostat, în primul trimestru din acest an, consumul populației a crescut cu 0,2% în zona euro, în timp ce rata de economisire a avansat cu 1,4% comparativ cu trimestrul anterior. În aceste condiții, comercianții trebuie să își adapteze gama de produse pentru a satisface cerințele de preț ale cumpărătorilor, să își diversifice canalele de vânzare și modul în care interacționează cu clienții, atât fizic, cât și în online”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

În contextul creșterii interesului pentru protecția mediului, tot mai mulți părinți susțin economia circulară, astfel că 43% (față de 40% în 2023) spun că vor cumpăra produse la mâna a doua pentru începerea școlii. Însă aceștia cheltuiesc doar cu 7% mai puțin decât ceilalți.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: