Gigantul auto german Volkswagen a declarat marţi că renunţă la şase contracte colective de muncă, în timp ce conflictul dintre companie şi sindicatele şi consiliul său de întreprindere se intensifică, transmite CNBC, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Compania se vede forţată să facă acest lucru din cauza provocărilor economice actuale”, a spus Volkswagen într-un comunicat.

Volkswagen a declarat că renunţă la acordul de protecţie a forţei de muncă, care este în vigoare pentru forţa de muncă germană din 1994, precum şi la un acord de salarizare pentru angajaţii cu funcţii de specialitate sau de conducere.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

De asemenea, a mai spus că anulează acordurile pentru lucrătorii temporari şi cele care stipulează că compania trebuie să preia ucenici care şi-au terminat formarea.

”Faza actuală contribuie la incertitudine. Putem contracara acest lucru dacă creăm perspective de viitor pentru compania noastră în curând. Acest lucru se aplică companiei, precum şi nivelurilor acordurilor salariale”, a declarat şeful resurselor umane de la Volkswagen, Gunnar Kilian, în comunicat.

Securitatea locurilor de muncă pentru angajaţi rămâne în vigoare până la 30 iunie 2025, a declarat Volkswagen, adăugând că acum va începe negocierile cu reprezentanţii lucrătorilor.

Într-o declaraţie publicată marţi, şefa Consiliului pentru întreprindere al VW, Daniela Cavallo, a reiterat că planurile Volkswagen vor fi respinse.

”Acum, compania a făcut ceea ce ne aşteptam de zile întregi. Şi situaţia rămâne aceeaşi: vom opune o rezistenţă acerbă la acest atac istoric asupra locurilor de muncă ale noastre. Cu noi, nu vor fi disponibilizări”, a spus ea.

Thorsten Gröger, negociator principal la sindicatul IG Metall, a declarat marţi că vor exista obiecţii cu privire la renunţarea la acordul de protecţie a forţei de muncă şi în special la potenţiala închidere a fabricilor.

”O garanţie a locului de muncă nu este necesară doar în perioadele bune, dar mai ales în provocarea actuală ar trebui să fie un airbag pentru colegi. Acum, când drumul este alunecos şi sunt tot mai multe obstacole pe drum, VW ia acest airbag. Nu vom accepta acest lucru în tăcere şi fără acţiuni”, a spus el într-o declaraţie.

Conflictul are loc în timp ce giganţii auto europeni se confruntă cu o furtună perfectă de provocări în calea către electrificarea completă.

Volkswagen a semnalat săptămâna trecută că nu mai poate exclude închiderea fabricilor în ţara sa natală, Germania, o măsură care anterior a fost considerată exclusă.

Producătorul auto a declarat la acea vreme că acţionează pentru a asigura ”ajustările structurale necesare urgent, pentru o mai mare competitivitate pe termen scurt”.