Andrea Orcel: O fuziune între UniCredit SpA şi Commerzbank AG ar crea o bancă mai puternică

Unicredit pixabay.com

O fuziune între UniCredit SpA şi Commerzbank AG ar crea o bancă mai puternică şi ar putea adăuga valoare pentru toţi acţionarii, a afirmat luni directorul general al grupului bancar italian, Andrea Orcel, într-un interviu acordat publicaţiei Handelsblatt, adăugând că decizia este în mâinile acţionarilor Commerzbank, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

A doua mare bancă din Italia a preluat săptămâna trecută o participaţie de 9% în Commerzbank. Tranzacţia a luat prin surprindere autorităţile de la Berlin şi a avut parte de o primire ostilă din partea conducerii locale, care vrea să se apere în eventualitatea unei oferte de preluare.

O fuziune cu o bancă mai mică, Commerzbank, ar putea “crea un competitor mult mai puternic pe piaţa bancară germană” şi ar sprijini mai bine clienţii de retail şi IMM-urile din Germania (cunoscute ca Mittelstand, care joacă un rol an important rol în economie), a declarat Orcel. Acesta a adăugat: “Momentan, suntem doar acţionari. Dar o fuziune a celor două bănci ar putea duce la o valoare adăugată considerabilă pentru toţi acţionarii. Există foarte puţine suprapuneri între bănci”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Decizia depinde de acţionarii Commerzbank, a afirmat şeful UniCredit.

Reprezentanţii Commerzbank nu au dorit să facă comentarii.

Întrebat când vor avea loc noi negocieri între UniCredit şi Commerzbank, Orcel a declarat pentru Handelsblatt că nu există un calendar ferm.

“Dacă ajungem la concluzia că fuziunea este cea mai bună soluţie pentru noi, ar fi grozav, dar … ca acţionar important, trebuie prima dată să ne asigurăm că investiţia noastră se dezvoltă bine”, a explicat şeful UniCredit.

Într-un aparent efort de a-i reasigura pe angajaţii Commerzbank îngrijoraţi de locurile lor de muncă, Orcel a declarat că potenţialele economii de costuri vor fi la funcţiile centrale, şi nu în zona relaţiilor cu clienţii, a produselor sau a reţelei geografice.

Şi preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Joachim Nagel, a declarat vineri că autorităţile “vor cerceta cu foarte multă atenţie” propunerile UniCredit SpA privind potenţiala preluare a Commerzbank AG, un indiciu că orice acord va fi intens analizat.

Ceea ce contează cel mai mult este că modelele de afaceri sunt complementare şi entitatea rezultată va fi competitivă, a explicat şeful Bundesbank, într-un interviu acordat postului german de radio. “Autorităţile de supervizare vor cerceta cu foarte multă atenţie eventuala tranzacţie”, a dat asigurări Nagel.

Sunt necesare bănci mai puternice, a declarat Nagel, un refren comun al autorităţilor şi bancherilor, care nu au uitat efectele crizei financiare globale.

“În acest caz, totul depinde de modul în care putem avea succes în asigurarea unei pieţe bancare solide, robuste, în ţară. Şi sunt încrezător că jucătorii vor acţiona responsabil”, a afirmat preşedintele Băncii Centrale a Germaniei.

Pentru a-şi majora participaţia la Commerzbank dincolo de pragul de 10%, UniCredit ar avea nevoie de aprobarea Băncii Centrale Europene.

Profiturile record înregistrate de unele dintre cele mai mari bănci europene, inclusiv UniCredit, în ultimii ani au realimentat interesul pentru fuziuni şi achiziţii. Valoarea de piaţă a UniCredit a depăşit-o pe cea a altor mari bănci europene, astfel că Orcel este într-o poziţie confortabilă să analizeze posibile ţinte de achiziţie.

Renumit pentru tranzacţiile pe care le-a încheiat, Orcel a semnat anul trecut prima sa mare achiziţie în calitate de CEO a UniCredit, când a convenit să preia divizia din România a Alpha Bank.

Analiştii susţin de mult timp că o fuziune între UniCredit şi Commerzbank ar fi una dintre cele mai atractive combinaţii din sectorul bancar european, având în vedere că există foarte puţine suprapuneri regionale între operaţiunile germane ale celor două bănci. HypoVereinsbank, pe care UniCredit a cumpărat-o în 2005, este mai profitabilă decât Commerzbank şi are o prezenţă puternică în regiunile Bavaria şi Hamburg, în timp ce Commerzbank este prezentă pe întreg teritoriul Germaniei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: