Primarul ales al Ploieştiului vrea să dea mai puțini bani pentru subvenționarea căldurii/ Primăria are datorii de zeci de milioane de euro la termoficare

calorifer, caldura, incalzire, iarna, frig, gigacalorie Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul ales al municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, propune reducerea cunatumului subvenţiei la gigacalorie pe fondul unor datorii de zeci de milioane de euro ale municipalităţii pentru termoficare, în condiţiile în care primăria este în colaps financiar, transmite Agerpres.

“Evident că ne-am dori să fie preţul cât mai mic, poate gratis… Dar subvenţia mare înseamnă colaps financiar şi îmi măsor bine cuvintele. Ploieştiul este în colaps financiar. Fiind în colaps financiar, este la un pas să bage şi Termo Ploieşti în colaps financiar şi, din păcate, principala vinovată este minciuna că putem susţine un asemenea nivel al subvenţiei de peste 400 de lei per gigacalorie fără TVA. Este o minciună! Din 2018, cu viteză din 2021, noi ne-am încălzit pe datorie, datoria a ajuns la scadenţă şi noi nu avem aceşti bani. Nu am avut niciodată aceşti bani. Ceea s-a întâmplat în Ploieşti a fost iresponsabilitate, populism şi minciună”, a afirmat Mihai Poliţeanu miercuri, într-o conferinţă de presă.

Conform datelor prezentate de acesta, în Ploieşti preţul gigacaloriei e cel mai mic din ţară, 187 lei/gigacalorie, în timp ce în Oradea tariful este de 378 lei/gigacalorie, în Bucureşti 330 lei, în Piteşti 393 lei, Craiova 376 lei, iar în Braşov 243 lei.

Astfel, spune Poliţeanu, dacă se menţine nivelul actual al subvenţiei la gigacalorie, datoriile Ploieştiului pentru termoficare vor ajunge la aproximativ 77 de milioane de euro, din care circa 50 de milioane de euro ar trebui plătite până la finalul anului 2025.

“La acest moment, Primăria Municipiului Ploieşti datorează către Termo Ploieşti SRL suma de 78.437.542,25 lei şi către Veolia (fostul operator de termoficare – n.r.) 55.779.222 lei. Păstrarea subvenţiei actuale va genera alte cheltuieli în valoare de 120 milioane de lei în 2025. O altă datorie de circa 140 milioane către Veolia se află în procedură de arbitraj. În total, Primăria Ploieşti va avea de plată aproximativ 77 de milioane de euro (49,5 milioane de euro până la finalul lui 2025) pentru termoficare”, se arată într-un comunicat transmis de primarul ales.

În aceste condiţii, indiferent de cuantumul subvenţiei, datoriile primăriei către Termo Ploieşti vor continua să crească, spune Poliţeanu, pentru că nu există bani.

“Păstrarea situaţiei actuale va duce în câteva luni la colapsul sistemului de termoficare”, atrage atenţia primarul ales.

Astfel, el propune o strategie pe perioada 2024-2028, al cărei obiectiv principal este scăderea preţului de producţie şi distribuţie al gigacaloriei la 400-450 lei/gigacalorie (de la 605,22 lei), mai ales în contextul în care eliminarea subvenţiei din 2028 este obligaţie europeană.

De asemenea, Mihai Poliţeanu subliniază că, pe perioada lunilor de vară, ploieştenii nu au primit subvenţie pentru apa caldă şi propune ca, pentru următorul sezon rece, aceasta să fie reintrodusă, dar la un nivel mai scăzut decât în trecut.

Astfel, cuantumul de subvenţie propus fără TVA va fi de 255,22 lei/gcal, iar preţul pe care populaţia îl va plăti pentru o gigacalorie va fi de 350 lei/Gcal fără TVA.

“Nu este o dublare, dar este o mărire şi va rămâne printre cele mai mici preţuri din ţară”, a spus Poliţeanu.

El a explicat că, prin reducerea cuantumului subvenţiei, suma care va fi suportată din bugetul local va fi de circa 80 de milioane de lei, faţă de 120 de milioane lei cât ar fi în condiţiile păstrării cuantumului plătit anterior de ploieşteni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Auditati Primaria Domnule Politeanu!
    Auditul sa identifice jaful si dați in primire la DNA.
    Apoi:
    – Reduceti personalul cu 50%,
    – Desființati toate societatile Primariei ineficiente, pastrati structuri viabile cimasate intr-o singura societate,
    – Externalizati jumatate din activitatile Primariei,
    – Dati afară Directorii SGU si aduceti profesiinisti si va fi curat in oraș,
    Si multe altele.
    Si conteaza la pretul gigacaloriei.
    😎

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.