Volkswagen anulează, după 30 de ani, acordul privind garantarea locurilor de muncă, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor

VW ID.3 Sursa foto: Volkswagen

Volkswagen AG a respins solicitările sindicatului de majorare a salariilor pentru angajaţii din Germania şi a continuat să avertizeze asupra reducerilor semnificative de costuri, în timpul discuţiilor de miercuri despre contractele colective de muncă, transmite DPA, preluată de Agerpres.

Luna aceasta, Volkswagen AG a anunţat că va abandona o serie de acorduri de muncă, inclusiv garantarea locurilor de muncă până în 2029, la şase fabrici din Germania, ceea ce sporeşte perspectiva concedierilor din 2025. Astfel, compania ar putea închide fabrici în Germania, pentru prima dată în istoria sa de 87 de ani, ceea ce a dus la îngrijorări la nivel înalt în cadrul Guvernului de la Berlin.

Cel mai mare producător auto din Europa anulează acordul din 1994 privind garantarea locurilor de muncă, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor, în urma încetinirii vânzărilor, şi a concurenţei vehiculelor mai ieftine din Asia. Reprezentanţii companiei au citat dificultăţile în tranziţia spre vehiculele electrice (EV) şi concurenţa externă acerbă.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„Viitor în loc de reduceri de locuri de muncă” se putea citi pe o pancartă. Angajaţii au făcut glume răutăcioase la adresa planurilor conducerii VW, cu huiduieli şi scandări puternice.

Posibilitatea concedierilor şi a închiderii unor fabrici a sporit miza discuţiilor despre contractele colective de muncă dintre conducerea VW management şi sindicatul IG Metall, care reprezintă cea mai mare parte a forţei de muncă de la VW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Liderii sindicali au cerut detalii concrete privind planurile de austeritate, inclusiv ce uzine ar putea fi închise şi cât de multe joburi sunt în pericol.

Câteva mii de angajaţi VW au protestat în faţa clădirii din Hanovra unde au loc negocierile. Eu au folosit tobe, sirene şi fluiere pentru a denunţa planurile de reducere a costurilor la marca VW.

Sindicatul IG Metall a cerut o majorare salarială de 7% pentru angajaţii de la VW şi din industria auto germană, făcând referire la profiturile semnificative de la firma mamă VW, grupul Volkswagen. Dar conducerea a respins solicitările şi a atras atenţia asupra concedierilor sau a posibilelor reduceri de salarii.

„În loc de povara costurilor, avem nevoie de o reducere de costuri. Este necesară de asemenea o contribuţie de la angajaţi”, a apreciat şefa de la resurse umane, Arne Meiswinkel, negociatorul cheie al conducerii VW.

„Închiderile de fabrici şi concedierile masive nu sunt în programul nostru”, a avertizat Thorsten Gröger, negociator şef pentru IG Metall.

Publicaţia germană „Manager Magazin” anunţase, fără a preciza sursa informaţiei, că oficialii VW au în vedere reducerea cu 30.000 a numărului de angajaţi, pe termen mediu, sau aproximativ 10% din forţa totală de muncă a grupului Volkswagen în Germania.

Volkswagen se confruntă cu numeroase provocări, inclusiv diminuarea cererii pentru automobilele sale, în special automobile electrice, intensificarea concurenţei din China şi o structură complexă de guvernare care, potrivit unor investitori şi analişti, încetineşte procesul de luare a deciziilor în perioade de criză.