Fabrica Vitesco Technologies din Brașov are un nou director, premiat de Guvernul chinez / El va gestiona inclusiv concedierile, după fuziunea cu grupul german Schaeffler

Sunil Mahesh Moudgalya

Fabrica din Brașov a producătorului de componente pentru vehicule electrice Vitesco Technologies are un nou director, pe Sunil Mahesh Moudgalya, premiat de Guvernul chinez, a anunțat compania într-un comunicat de presă. El va gestiona inclusiv concedierile anunțate de grupul german Schaeffler, odată cu procesul de fuziune cu Vitesco. Amintim că și Schaeffler a trimis angajați din Brașov în șomaj tehnic recent, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia.

Sunil Mahesh Moudgalya are peste 15 ani de experiență internațională. A lucrat în India, Germania, Thailanda și China și a condus echipe multiculturale și multifuncționale. Are experiență în cercetare și dezvoltare, management de proiect, inginerie industrială, operațiuni și calitate. Rolul său anterior a fost de manager de Operațiuni în Calitate pentru Vitesco Technologies.

„Sunt profund onorat să mă alătur echipei din Brașov, renumită pentru îmbunătățire continuă, excelență operațională și pentru angajamentul față de creșterea sustenabilă”, a declarat Sunil Mahesh Moudgalya, directorul fabricii. „Mă voi concentra pe continuarea transformării către electrificare și pe creșterea eficienței operaționale, promovând o cultură a inovației și asigurând respectarea celor mai înalte standarde de siguranță, calitate și responsabilitate față de mediu, lucrând îndeaproape cu echipa noastră excelentă din Brașov. Ne aflăm în faza de lansare a trei produse noi dedicate mașinilor electrice/hibride, iar peste 50 la sută din producția noastră totală va fi destinată componentelor pentru mobilitate electrificată”, a continuat el.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Sunil Moudgalya a primit în 2019 un premiu din partea Guvernului Chinei, „China Friendship Award”, pentru activitate de voluntariat.

În fabrica din Brașov a Vitesco Technologies lucrează aproximativ 1500 de angajați. Aici se produc pompe de combustibil, unități de dozare Ad Blue, sisteme start-stop și invertoare pentru mașini electrice și hibride. Această locație este una dintre cele patru din România, celelalte trei fiind centre de inginerie aflate în Timișoara, Sibiu și Iași.

Amintim că grupul german Schaeffler, producător de componente auto, și grupul german Vitesco Technologies, producător de componente pentru vehicule electrice, au decis să fuzioneze. În octombrie 2023, Schaeffler a anunţat că va achiziţiona Vitesco, pentru a-şi majora linia de produse de componente pentru vehicule electrice (EV).

Vineri, grupul Schaeffler a anunțat că va face concedieri, ca parte a fuziunii cu Vitesco. „Desigur, vor fi de asemenea ajustări de personal”, a declarat şeful producătorului de echipamente şi componente auto, adăugând că numărul de locuri de muncă afectate nu este clar dar nu va fi format din cinci cifre. Tranzacţia ar urma să ducă la reduceri de costuri de 600 milioane de euro până în 2029 şi va simplifica structura acţionariatului Vitesco, a precizat recent Schaeffler.

Luna trecută, Schaeffler a raportat un declin de aproape 30% al profitului în trimestrul doi din 2024, pe fondul rezultatelor mai slabe din Europa şi China.

Schaeffler România, parte a grupului german care este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, a trimis angajații din Cristian, de lângă Brașov, în șomaj tehnic, săptămâna trecută și săptămâna aceasta, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. Compania a confirmat situația pentru Economedia, fără a detalia numărul de angajați și perioada implementării măsurii. Schaeffler este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu aproape 5.000 de angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: