Mai multe ONG-uri au criticat luni într-o scrisoare deschisă o ordonanță de urgență adoptată săptămâna trecută prin care guvernul și-a dat singur derogare de la legislația care obligă executivul să ia măsuri dacă a depășit un anumit prag al deficitului bugetar. G4Media a scris în premieră despre ordonanța de urgență adoptată de guvern fără să fi pus în dezbatere publică prevederile criticate de societatea civilă.
ONG-urile semnatare sunt Centrul pentru Inovare Publică, Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Expert Forum, Centrul de Resurse Juridice, ActiveWatch, Miliția Spirituală, Asociația REspiro Human Rights Research Centre și Funky Citizens.
Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de urgență prin care își dă singur derogare de la obligația legală de a lua măsuri pentru a scădea deficitul bugetar. E vorba despre OUG 112, adoptată luni 23 septembrie și publicată în Monitorul Oficial 959 de miercuri, 25 septembrie.
Ordonanța de urgență de tip ”trenuleț” arată că ”prevederile art. 25 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2024”.
E vorba despre un articol care obligă guvernul să ia ”măsuri adecvate” pentru scăderea deficitului bugetar dacă execuția bugetară la 6 luni arată o depășire cu mai mult de 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) a țintei de deficit.
Scrisoarea integrală a coaliției de ONG-uri:
Guvernul Ciolacu a decis, prin ordonanță de urgență adoptată complet netransparent, că are voie să deraieze economia fără să ia nicio măsură.
Ordonanța de Urgență în cauză a suferit modificări substanțiale între forma supusă dezbaterii publice și cea publicată în Monitorul Oficial. Însăși denumirea OUG publicată în Monitorul Oficial este diferită față de cea a versiunii publicate spre consultare și chiar față de denumirea actului normativ menționat în lista actelor adoptate de Guvern publicată pe site-ul acestuia. Între aceste modificări, Guvernul își acordă o derogare de la legea ce l-ar obliga să țină sub control deficitul bugetar. Practic, Guvernul strecoară prevederi legislative cel puțin periculoase, care nu au fost în prealabil publicate sau dezbătute, folosindu-se de paravanul unui alt proiect de OUG.
Cronologia:
● 26 august, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență cu un nume lung, dar destul de precis: Ordonanţă de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020;
● 23 septembrie, dimineața: pe lista proiectelor ce ar urma să fie dezbătute în ședința de Guvern apare și proiectul MIPE, cu același nume;
● 23 septembrie, după-amiaza: pe lista actelor adoptate de Guvern regăsim aceeași ordonanță, cu același nume;
● 25 septembrie: în Monitorul Oficial este publicată ordonanța, cu alt nume și conținut modificat. Se numește OUG nr. 112/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative.
OUG112, număr predestinat pentru urgențe, include prevederile inițiale din proiectul MIPE, la care se adaugă alte reglementări din alte domenii: educație, mediu, interne, justiție, fiscalitate.
Niciuna dintre aceste reglementări suplimentare nu a fost dezbătută și nu există nicio fundamentare solidă pentru ele. Spre exemplu, Guvernul modifică semnificativ propria ordonanță de acum o lună, privind „amnistia fiscală”. Poate să explice Ministerul de Finanțe unde a fost greșeala? Alt exemplu, Guvernul stabilește că unele proiecte de energie regenerabilă deja începute pot fi decontate din fondul de mediu, și extinde lista beneficiarilor. Există vreo suspiciune de proiect cu dedicație? Foarte probabil că varianta de proiect de OUG transmisă altor structuri spre avizare (Curtea de Conturi, Consiliul Economic și Social, Consiliul Concurenței) nu conține modificările de acte normative ce apar în Monitorul Oficial.
Cea mai controversată modificare este însă o derogare nemaiîntâlnită de la Legea responsabilității fiscal bugetare: „Prevederile art. 25 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2024.” Acest articol 25 impune Guvernului obligația ca atunci când „raportul semestrial privind situația economică și bugetară constată o deteriorare a soldului previzionat al bugetului general consolidat față de ținta avută în vedere la aprobarea bugetului anual cu mai mult de 0,5% din produsul intern brut” să „pună în aplicare măsuri adecvate pentru îndeplinirea țintei privitoare la soldul bugetului general consolidat.”
În limbaj mai simplu, legea impune Guvernului să ia măsuri atunci când cheltuie prea mult. Ei bine, Guvernul s-a derogat singur de la această obligație, probabil anticipând că va cheltui fără număr pe finalul anului electoral.
Organizațiile semnatare, membre ale Coaliției ONGuri pentru cetățean, solicităm Guvernului să explice public motivele pentru care a recurs la o astfel de metoda scandaloasă de legiferare și să propună un set de măsuri prin care astfel de situații să nu se repete.
În ce privește măsurile fiscale, solicităm Guvernului să revină urgent la un comportament prudent, care protejează stabilitatea economică a țării.
Vă solicităm, de asemenea, dezbaterea Propunerii de plan bugetar-structural național pe termen mediu cu societatea civilă, partenerii sociali și mediul de afaceri, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind coordonarea eficientă a politicilor economice și supravegherea bugetară multilaterală.