Compania germană Schaeffler ar urma să concedieze până la finele acestui an 800 de persoane din cei aproape 5.000 de angajați ai fabricii de la Cristian, susțin surse din cadrul societății pentru BizBrașov. Economedia a scris, anterior, în exclusivitate, că compania a trimis angajați în șomaj tehnic. Totodată, Schaeffler fuzionează cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco, iar directorul general al Schaeffler, Klaus Rosenfeld, a anunțat într-un interviu că grupul va face concedieri ca parte a fuziunii.
UPDATE Reprezentanții Schaeffler au confirmat pentru Economedia că compania ia în considerare măsuri voluntare de plecare a unor angajați, dar spun că nu există un program de disponibilizări stabilit.
„Mediul de afaceri în care operăm rămâne provocator, afectând divizia noastră de Rulmenți și Soluții Industriale. În acest context, ne adaptăm constant la condițiile pieței și explorăm toate opțiunile disponibile pentru a ne menține capacitatea competitivă pe termen lung, luând în considerare atât măsuri voluntare, cât și fluctuația naturală a personalului.
Până în prezent, nu există un program de disponibilizări stabilit. Este prea devreme pentru a comenta asupra unor cifre în acest stadiu. Ne angajăm să adoptăm cea mai responsabilă abordare, asigurându-ne că orice decizie este luată cu o atenție deosebită la impactul pe care îl are asupra afacerii noastre și asupra angajaților noștri, în colaborare cu toți factorii de decizie relevanți”, arată un punct de vedere transmis de companie la solicitarea Economedia.
Fabrica de la Cristian este total dependentă de comenzile venite din Germania, iar nemții trec printr-o criză economică masivă, așteptându-se la recesiune pentru al doilea an la rând.
Anterior, Schaeffler România, parte a grupului german care este unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, a trimis angajații din Cristian, de lângă Brașov, în șomaj tehnic, la finalul lunii septembrie, conform informațiilor obținute în exclusivitate de Economedia. Compania a confirmat situația pentru Economedia, fără a detalia numărul de angajați și perioada implementării măsurii. Schaeffler este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu aproape 5.000 de angajați.
„În contextul provocărilor globale de pe piață care afectează diverse sectoare, Schaeffler România a fost nevoită să implementeze măsuri temporare, inclusiv șomaj tehnic. Deși aceste decizii sunt dificile, ele au ca scop asigurarea capacității competitive pe termen lung a operațiunilor noastre și protejarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă în această perioadă. Colaborarea strânsă cu angajații și părțile interesate pentru a gestiona cele mai bune rezultate posibile este esențială pentru noi, în special în aceste momente. Suntem optimiști cu privire la viitor și așteptăm cu interes realizarea fuziunii planificate cu Vitesco Technologies, care ne va face „mai puternici împreună”, inclusiv în România”, au transmis reprezentanții Schaeffler România, la solicitarea Economedia.
Grupul german de mașini și piese auto Schaeffler a raportat o scădere de aproape 30% a profitului de bază, în al doilea trimestru din acest an, din cauza unei scăderi a veniturilor în divizia sa de rulmenți și soluții industriale, în special în Europa și China.
La finalul lui septembrie, directorul general al Schaeffler, Klaus Rosenfeld, a anunțat într-un interviu că grupul Schaeffler va face concedieri, ca parte a fuziunii cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco. „Desigur, vor fi de asemenea ajustări de personal”, a declarat şeful producătorului de echipamente şi componente auto, adăugând că numărul de locuri de muncă afectate nu este clar dar nu va fi format din cinci cifre.
Schaeffler deține locații de producție și în România. Din 2002 compania produce în România, la Brașov, componente pentru industria auto și rulmenți grei pentru aplicații industriale, cu aproximativ 5.000 de angajați.
Săptămâna trecută, Schaeffler a anunțat că a finalizat fuziunea cu producătorul de componente pentru vehicule electrice Vitesco Technologies, inclusiv în România. Tranzacția a fost anunțată acum aproape un an. După fuziune, prezența Schaeffler în România va fi astfel compusă din patru locații în Brașov, Timișoara, Iași și Sibiu, cu peste 8.500 de angajați.