Organizația Studenților Economiști (OSE), în colaborare cu Facultatea de Științe Economice din Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj organizează în perioada 23-25 aprilie Congresul național, în format online, al Studenților Economiști din România (CNSER 2021), potrivit unui comunicat de presă.
Printre temele ce vor fi discutate la eveniment se numără fluxul de capital transfrontalier, regimul de schimb valutar sau necesitatea adoptării unor politici cu caracter protecționist, subiecte ce au generat dezbateri și controverse la nivel global.
”Studenții economiști sunt de părere că disputele de acest fel sunt necesare și binevenite, întrucât creează un context ideal pentru apariția unor soluții și idei inovative. Așadar, cea de-a șasea ediție a Congresului Național al Studenților Economiști din România (CNSER) își propune să evidențieze perspective noi în legătură cu subiecte de actualitate ale economiei internaționale, plasând accentul asupra vieții economice românești în contextul global”, se arată în comunicatul citat.
Cei 80 de participanți vor proveni de la facultățile cu profil economic ale centrelor universitare din țară. Perioada de aplicare pentru CNSER 2021 se încheie pe 26 martie, iar formularul de aplicare se află deja pe site-ul Congresului. Mai multe detalii puteți găsi pe http://osecluj.ro/cnser/ și pe pagina de Facebook: https://fb.me/e/1mkYs7lDQ. (Foto: UBB Cluj – Sursa: site oficial Universitatea Babes Bolyai)