Companii din industria de croaziere îşi direcţionează navele spre propriile insule private

nava croaziera Sursa Foto: Royal Caraibbean International

Marile companii din industria de croaziere îşi direcţionează navele şi investiţii de milioane de dolari spre propriile lor insule private unde oferă excursii, plaje, baruri şi restaurante, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Totul a început cu Royal Caribbean Group, care în 2019 a inaugurat ‘Perfect Day at CocoCay’, o destinaţie privată în Insulele Bahamas care a intrat în atenţia Wall Street-ului.

Prin faptul că operează propriile destinaţii private pe mici insule din Caraibe, Royal Caribbean şi alţi operatori de croaziere au reuşit să îşi crească veniturile mai rapid.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Graţie faptului că au propriul lor port şi nu plătesc taxe guvernamentale şi comisioane pentru pasageri, ei sunt în măsură să controleze o parte mai mare din veniturile totale”, spune Bob Levinstein, director la Cruise Compete.

De exemplu, Royal Caribbean a cheltuit 250 milioane de dolari pentru a renova CocoCay. Însă de la inaugurarea sa, în 2019, cheltuielile companiei, incluzând comisioanele, au crescut cu 34%, în timp ce veniturile din bilete au urcat cu 43%.

Acum rivali precum Carnival Corp şi Norwegian Cruise Line Holdings se grăbesc să copieze această reţetă de succes.

“În prezent, Royal Caribbean are cele mai bune randamente din industria de croaziere şi cel mai important avantaj pe care îl au este CocoCay, şi toată lumea încearcă să îi ajungă din urmă”, spune Kenneth Kuhrt, vicepreşedinte la Ariel Investments.

În prezent, sunt 12 destinaţii private în Caraibe, inclusiv două care vor fi inaugurate în 2024 şi 2025, şi mai multe urmează să fie deschise în următorii ani.

De exemplu, Carnival intenţionează să investească 600 milioane de dolari pentru a dezvolta Celebration Key, destinaţia sa privată în Bahamas. “Randamentul trebuie să fie foarte bun dacă Carnival este dispus să bage o jumătate de miliard de dolari în dezvoltarea insulei lor private în loc să încerce să îşi cureţe bilanţul contabil sau să construiască o nouă navă”, spune Kenneth Kuhrt.

Directorul financiar de la Carnival, David Bernstein, a declarat pentru Reuters că randamentul investiţiei pentru Celebration Key este similar cu cel al unei noi nave de croazieră, care este unul de ordinul a două cifre şi o perioadă de rambursare de trei până la patru ani.

Royal Caribbean are în plan deschiderea a trei noi destinaţii private, care ar urma să fie deschise între 2025 şi 2027. Compania va cheltui 650 milioane de dolari pentru a dezvolta o destinaţie privată la Mahahual, Mexic, şi 165 milioane de dolari pentru o altă destinaţie din Bahamas. Compania nu a dezvăluit cât va investi în cea de-a treia destinaţie care va fi la Cozumel, Mexic.

Rivalul Norwegian Cruise Line Holdings a anunţat în luna aprilie că va investi 150 milioane de dolari pentru a construi un nou chei pe insula privată a companiei Great Stirrup Cay din Bahamas.

Pe baza traseelor publicate până în luna iulie 2024, capacitatea pasagerilor pentru insulele private a crescut cu 41% în ritm anual, până la aproximativ 10 milioane de pasageri, potrivit Tourism Economics, Christian Savelli. În paralel, destinaţiile spre insulele non-private din Caraibe au crescut cu 18%, până la 57 milioane de pasageri.

Însă, vizitele spre unele destinaţii publice din Caraibe sunt în scădere comparativ cu situaţia de dinainte de pandemie, chiar dacă, pe ansamblu, regiunea ar urma să înregistreze un număr record de 14,5 milioane de vizitatori în 2024. De exemplu, Insulele Cayman a înregistrat în primul semestru o scădere de 36% a vizitatorilor de pe navele de croazieră, comparativ cu primul semestru din 2019.

În schimb, vizitele spre Bahamas, unde marii operatori de croaziere au, sau îşi dezvoltă, propriile lor destinaţii private, au crescut cu 66,5% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceiaşi perioadă a lui 2019.

“Consumatorii s-au schimbat…şi le spunem furnizorilor locali că trebuie să îşi intensifice eforturile pentru că asta aşteaptă clienţii”, spune CEO-ul Royal Caribbean Jason Liberty.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: