Astăzi, atât Microsoft Exchange cât și Microsoft Teams au în prezent probleme de funcționare la nivel mondial, iar Microsoft Outlook după spusele utilizatorilor „se blochează” și nu se pot vizualiza sau trimite e-mailuri. Gigantul tehnologic a scris pe platforma de socializare că toată această problemă este investigată, relatează Euronews.
La deschidere, Microsoft Outlook arată imediat o pagină de eroare de tipul: „Cererea dumneavoastră nu poate fi finalizată în acest moment”, iar până în momentul de față nu au fost identificate motivele pentru care există toate aceste disfuncționalități la nivel mondial. Atât utilizatorii din Olanda, Polonia, Franța și Suedia au scris pe X că se confruntă problema aceasta.
„În timp ce continuăm să lucrăm la atenuarea problemei, am adăugat o listă completă a serviciilor și scenariilor afectate la secțiunea „mai multe informații””, a declarat Microsoft la o oră după postarea inițială pe X.
„Exchange Online, Teams, Outlook, niciunul dintre aceste servicii nu funcționează conform așteptărilor, nu pot intra nici pentru a vedea e-mailurile în carantină”, a scris un utilizator pe X.
„O întrerupere a serviciului afectează în prezent Microsoft Outlook. Peste 423 de rapoarte au fost făcute astăzi”, a transmis site-ul Mailmeteor.
Problemele acestor servicii oferite de compania Microsoft sunt valabile și în România și dau dureri de cap utilizatorilor.
Downdector este un site web care urmărește erorile platformelor. Potrivit acestuia, întreruperile au început chiar înainte de 8:40 am CET și au fost sesizate peste 800 de rapoarte de la utilizatori că serviciile nu funcționează.