Producătorul de componente auto Forvia închide centrul tehnic din Oradea

sediu hella Germania Foto: Hella, Facebook

Producătorul de componente auto Forvia, grupul format în urma fuziunii Faurecia şi Hella, închide centrul tehnic din Oradea, precizând că este vorba despre o „decizie strategică”, scrie profit.ro.

„Decizia are la bază creșterea semnificativă a presiunii concurențiale în industria auto europeană. Pe de o parte, producția de vehicule din Europa este considerabil mai scăzută decât s-a estimat inițial. Pentru anul 2025, proiecțiile pentru Europa prevăd doar 16-17 milioane de vehicule produse, cu trei-patru milioane mai puțin decât se anticipa în 2020. Se estimează că piața va stagna la acest nivel până în 2030. Pe de altă parte, ritmul de electrificare în Europa a încetinit considerabil. Având în vedere aceste schimbări în mediul de piață și subutilizarea structurală a locației din Oradea, compania a decis să închidă centrul de dezvoltare începând cu data de 1 martie 2025”, au transmis reprezentanții companiei pentru Profit.ro.

În România, grupul Forvia are circa 4.500 de angajați în cinci fabrici Faurecia la Tălmaciu, Craiova, Mioveni, Râmnicu Vâlcea, Căţeasca şi încă cinci centre de proiectare şi dezvoltare, un centru administrativ şi trei unităţi de producţie HELLA la Timişoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea şi Iaşi.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Centrul Tehnic din Oradea a fost deschis în 2022, având o suprafață de 900 de metri pătrați, cu 76 de stații de lucru, scopul principal fiind dezvoltarea de produse pentru mașini electrice, într-un moment în care cererea pentru astfel de componente era foarte mare.

În această primăvară, producătorul anunţa că intenţionează să elimine până la 10.000 de posturi în Europa pe parcursul următorilor cinci ani, inclusiv la Hella, în cadrul noului său program denumit „EU-Forward”. La finele anului trecut, Forvia avea 75.500 de salariaţi în Europa, în special în Franţa, Germania, Polonia, Cehia şi Spania.

În anul 2023, Forvia a revenit pe profit, cu un rezultat net de 222 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 27,2 miliarde de euro, în creştere cu 10,9% în ritm anual. Pentru acest an, grupul mizează pe o cifră de afaceri cuprinsă între 27,5 şi 28,5 miliarde de euro.

Anunțul Forvia urmează unui val de concedieri și restructurări la multinaționalele din industrie, cu activitate și pe plan local, inclusiv din sectorul auto.

Producătorul german de mașini și piese auto Schaeffler, care are fabrici și în România, a declarat că intenționează să concedieze 4.700 de persoane în Europa și să închidă două unități, după ce profitul său operațional s-a redus aproape la jumătate în trimestrul al treilea, subliniind provocările din industria auto europeană. Fabrica Schaeffler din Brașov va fi afectată de concedierile globale.

Bosch, cel mai mare furnizor auto din lume, a anunțat că intenționează să reducă încă 5.550 de locuri de muncă la nivel mondial, în principal în Germania, din cauza dificultăților de pe piața automobilelor noi, transmite agenția AFP.

General Motors concediază aproximativ 1.000 de lucrători din întreaga lume, reducând costurile în timp ce încearcă să concureze pe o piață auto globală aglomerată, informează Euronews.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: