Sursa foto: OMV
Europa Centrală și de Est joacă un rol foarte important în alimentarea revoluției vehiculelor electrice (VE) din Europa. Însă, de la Szczecin la Sofia, adoptarea vehiculelor electrice este frânată de lipsa totală a infrastructurii de încărcare, scrie Emerging Europe.
În întreaga regiune, fabricile produc vehicule electrice. Slovacia, de exemplu, este cel mai mare producător de automobile pe cap de locuitor din lume, cu producători importanți precum Volkswagen și Kia care se orientează către producția de vehicule electrice.
Cehia produce vehicule electrice Škoda și Hyundai, în timp ce Polonia este pe cale să devină un jucător-cheie în producția de baterii, găzduind cea mai mare fabrică de baterii pentru vehicule electrice din Europa, deschisă anul trecut de LG.
Acestora li se va alătura în curând Volkswagen, care construiește o fabrică de producție de materiale active catodice (CAM) la Nysa, în sud-estul țării. CAM sunt substanțe chimice de înaltă puritate care definesc producția și aplicațiile diferitelor tipuri de baterii reîncărcabile litiu-ion utilizate în vehiculele electrice și în stocarea energiei regenerabile.
Între timp, zăcămintele de litiu din Serbia – un ingredient vital în bateriile EV – sunt pregătite să facă din această țară un pivot în tranziția ecologică.
În Bulgaria, o întreprindere nou înființată face ca rețelele de încărcare a vehiculelor electrice să fie scalabile și mai robuste în întreaga lume. Între timp, un start-up lituanian este pionier în închirierea pe termen scurt a vehiculelor electrice.
Cu toate acestea, această performanță industrială remarcabilă contrastează puternic cu lipsa de strălucire a rețelei de încărcare a vehiculelor electrice din regiune. Chiar țările care contribuie la impulsionarea lanțului de aprovizionare cu vehicule electrice din Europa rămân blocate în punctul mort atunci când vine vorba de propria infrastructură.
Într-adevăr, s-ar putea spune că Europa Centrală și de Est a stagnat pe calea electrificării. De la Bratislava la București, problema nu este doar adoptarea lentă a vehiculelor electrice, ci și lipsa totală a infrastructurii de încărcare – o dilemă de tipul „oul și găina”, care ține regiunea pe loc.
Cifrele nu mint
Cele mai recente date ale Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) oferă o imagine clară.
Punctele de încărcare din Europa sunt distribuite cu un grad de inegalitate care ar face orice economist să tresară. Țările de Jos, o națiune compactă cu o populație de 17 milioane de locuitori, se mândrește cu peste 130.000 de încărcătoare publice – mai mult de o treime din totalul UE.
Comparați această situație cu Polonia, cea mai mare țară din ECE după populație și suprafață, care dispune de doar 5.419 încărcătoare. România, țara de origine a Dacia, care produce popularul EV Spring, stă și mai prost, cu doar 2.754 de puncte de încărcare, deși este de șapte ori mai mare (ca suprafață) decât Țările de Jos.
Cifrele pe cap de locuitor sunt și ele slabe. Țările de Jos oferă un încărcător la 123 de persoane, în timp ce Estonia (cea mai performantă țară din regiune pe cap de locuitor) oferă doar un încărcător la 1.756 de persoane.
Aceste cifre nu sunt doar date; ele indică o problemă gravă. Ratele de adopție a vehiculelor electrice sunt strâns corelate cu infrastructura. În Germania, cu o rețea solidă de încărcare, vehiculele electrice cu baterii (BEV) vor deține o cotă de 18% din piața sa de automobile noi în 2023. Polonia, în schimb, rămâne în urmă cu un procent de 2,4%. Doar România din Europa Centrală și de Est atinge o rată de adopție a vehiculelor electrice de 10%.
De ce rămâne în urmă Europa Centrală și de Est?
Primul obstacol este de natură financiară. Țările din ECE au, în general, un PIB pe cap de locuitor mai mic decât țările occidentale, ceea ce limitează atât cheltuielile guvernamentale, cât și puterea de cumpărare a consumatorilor.
Investițiile în rețelele publice de încărcare nu sunt ieftine – mai ales atunci când guvernele se confruntă cu probleme mai imediate, precum asistența medicală și întreținerea infrastructurii. În Polonia, de exemplu, costul mediu al instalării unei stații de încărcare rapidă este de aproximativ 40.000 de euro, o cheltuială semnificativă pentru consiliile locale, care sunt deja subdimensionate.
Între timp, investitorii privați sunt precauți. Construirea de stații de încărcare în regiuni în care numărul de posesori de vehicule electrice este scăzut prezintă un risc clasic de „first-mover”. De ce să cheltuiți milioane de euro pentru o rețea de încărcătoare dacă nu există nicio garanție a cererii?
Guvernele din ECE, deși sprijină tranzițiile ecologice pe hârtie, deseori nu dispun de politicile concrete necesare pentru a stimula creșterea vehiculelor electrice. Subvențiile pentru cumpărătorii de vehicule electrice din regiune sunt slabe în comparație cu Europa de Vest. În Ungaria, de exemplu, cumpărătorii de vehicule electrice pot accesa subvenții de până la 7.000 de euro – aproximativ jumătate din suma disponibilă în Franța. Și, deși reglementările UE impun ca toate statele membre să instaleze puncte de încărcare de-a lungul principalelor coridoare de transport, ritmul de implementare în ECE rămâne lent.
Geografia nu ajută. Orașele compacte și populația densă din Europa de Vest fac ca amplasarea stațiilor de încărcare să fie relativ eficientă.
În schimb, o mare parte din ECE este rurală sau semi-urbană, ceea ce complică implementarea infrastructurii. Un singur încărcător în mediul rural polonez ar putea deservi doar câteva vehicule, oferind un randament minim al investiției.
Bariera psihologică
Un alt factor care frânează adoptarea vehiculelor electrice – și implicit infrastructura – este mentalitatea consumatorilor din ECE.
În această parte a Europei, mașinile au fost mult timp considerate utilitare, un mijloc de a atinge un scop. Multe gospodării încă se bazează pe vehicule învechite cu motor cu combustie internă (ICE), vârsta medie a mașinilor în țări precum Bulgaria depășind 15 ani.
În plus, preocupările legate de ceea ce a fost numit „anxietatea de autonomie” sunt mai mari aici.
Un șofer din Praga sau Sofia nu este îngrijorat doar dacă poate găsi un punct de încărcare, ci și dacă acel încărcător va funcționa.
Abundă anecdotele despre călătorii blocați de stații de încărcare defecte sau incompatibile. Până la îmbunătățirea fiabilității, scepticismul va persista.
Acceleratorul progresului
Acestea fiind spuse, nu totul este sumbru. Unele țări din ECE încep să abordeze cu entuziasm problema deficitului de infrastructură. Ungaria, de exemplu, și-a dublat numărul de încărcătoare în ultimii trei ani și a anunțat recent că intenționează să electrifice toate autostrăzile importante până în 2025.
Cele mai mari companii energetice din Polonia, inclusiv Orlen, s-au angajat să instaleze mii de încărcătoare până la sfârșitul deceniului.
Finanțarea UE joacă, de asemenea, un rol crucial. În temeiul Regulamentului privind infrastructura pentru combustibili alternativi (AFIR), miliarde de euro sunt alocate pentru a ajuta statele membre să instaleze puncte de încărcare de-a lungul coridoarelor rețelei transeuropene de transport.
Pentru țările din Europa Centrală și de Est, acest lucru reprezintă o salvare vitală, atât din punct de vedere financiar, cât și strategic.
Lecțiile din Vest
Europa Centrală și de Est poate lua exemplu și de la Europa de Vest. În Țările de Jos, parteneriatele public-privat au fost esențiale pentru crearea uneia dintre cele mai dense rețele de încărcare din lume.
Municipalitățile colaborează cu companiile energetice pentru a identifica locațiile optime pentru încărcătoare, asigurând atât accesibilitatea, cât și rentabilitatea.
Acest model de colaborare ar putea fi adaptat la nevoile unice ale ECE, în special în centrele urbane unde cererea este cea mai mare.
Trecerea la vehiculele electrice în ECE nu este doar un imperativ de mediu, ci și o oportunitate economică. Dezvoltarea unei rețele robuste de încărcare ar putea atrage investiții, ar putea crea locuri de muncă și ar putea poziționa regiunea ca un centru pentru mobilitatea ecologică. Dar pentru a ajunge acolo, guvernele, întreprinderile și consumatorii trebuie să își alinieze prioritățile.
Călătoria ECE către electrificare nu va fi la fel de rapidă sau fără cusur ca cea a vecinilor săi occidentali, dar regiunea are un avantaj: timpul. Învățând din succesele (și pașii greșiți) altora, Europa Centrală și de Est poate trece peste unele dintre primele dificultăți de creștere ale adoptării vehiculelor electrice.
Deocamdată, însă, ambițiile regiunii privind vehiculele electrice rămân blocate în punctul mort.