ASF a publicat noile tarife de referință pentru RCA / Creșteri între 5% și 30%, șoferii din București și Ilfov plătesc mai mult față de cei din restul județelor

Redacția dec. 26, 2024 0 comentarii 5722 vizualizări
asigurare auto rca Sursa foto: assets.publishing.service.gov.uk

Noile tarife de referință pentru polițele RCA au fost publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acestea au crescut față de cele publicate în luna iulie a acestui an, moment în care a fost schimbat și modul de calcul.

Astfel, în luna iulie, tarifele au început să fie calculate în funcție de puterea motorului, și nu de capacitate cilindrică, iar șoferii au fost împărții pe două regiuni: București – Ilfov și restul județelor țării.

Pentru stabilirea tarifelor de referință, ASF notează în raportul publicat recent că au fost făcute analize statistice detaliate referitoare la principalele măsuri de risc:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
  • frecvența daunelor, calculată ca raport între numărul de daune și expunerea la risc;
  • severitatea daunelor, calculată ca raport între costul total al daunelor și numărul daunelor înregistrate;
  • prima de risc, calculată ca produs între frecvența și severitatea daunelor.

De asemenea, au fost luați în calcul următorii factori de risc:

  • puterea motorului (KW) pentru vehicule destinate transportului de călători, SUV-uri și autovehicule mixte cu o masă autorizată maximă de sub 3,5 tone și maxim 9 locuri;
  • vârsta asiguratului pentru vehicule destinate transportului de călători, SUV-uri și autovehicule mixte cu o masă autorizată maximă de sub 3,5 tone și maxim 9 locuri/ persoane fizice;
  • zona/regiunea geografică: București/Ilfov, Restul județelor;
  • masa vehiculului (kg) pentru vehicule destinate transportului de marfă.

Potrivit datelor ASF, tarifele de referință stabilite acum arată astfel.

Comparativ, iată tarifele din iulie 2024

Așadar, pentru o mașină cu putere cuprinsă între 51 și 75 de kW (69-102 CP), tariful de referință pentru un șofer din București sau Ilfov, ce are sub 30 de ani, este de 3.656 de lei, în creștere de la 3.380 de lei. Iar șoferii tineri din restul județelor plătesc 2.195 de lei, față de 2.033 de lei în vară.

În cazul mașinilor cu motor mai mare, cu o putere între 76 și 100 kW (103-136 CP), șoferii cu vârste între 41 și 50 de ani din București sau Ilfov au un tarif de referință de 2.260 de lei, în creștere de la 2.094 de lei. Pentru șoferii cu o mașină la fel de puternică, șoferii între 41 și 50 de ani din restul țării plătesc 1.347, în creștere de la 1.257 de lei.

Diferențele cele mai mari se întâlnesc în cazul șoferilor care au peste 60 de ani și mașini cu motoare de 300 kW (407 CP). Cei din București Ilfov au un tarif de referință de 4.107 lei, iar cei din restul județelor, de 2088 de lei. Ceea ce reprezintă o creștere de 30,8% față de tarifele din iulie 2024.

Pentru ceilalți, majorările încep de la circa 5 procente. De exemplu, în cazul unui șofer de 31-40 ani, din orice județ în afară de București – Ilfov, cu o mașină cu putere 101 – 125 kW (137 – 170 CP), tariful a crescut de la 1.393 de lei la 1.458 de lei, adică o majorare procentuală de 4,66 la sută.

În rest, majorările sunt cuprinse între 6 și 9 %, cu excepția mașinilor cu cele mai puternice motoare, unde depășesc 20%.

În cazul mașinilor persoanelor juridice, tariful de referință este calculat în funcție de puterea mașinii și zona geografică.

Astfel, pentru mașini cu puterea cuprinsă între 76 și 100 kW (103-136 CP), în București – Ilfov, tariful de referință este de 1.913 lei, în creștere de la 1.785 de lei (mai mic decât la persoanele fizice), iar în restul țării, tariful de referință a scăzut cu 20 de lei, de la 1.310 lei la 1.290.

Trebuie menționat, însă, că acestea au rol orientativ și nu sunt prețurile efective pe care lor vor plăti șoferii când vor merge să cumpere o poliță RCA. Asta pentru că firmele de asigurări pot cere prețuri mai mici sau mai mari pentru o poliță RCA în funcție de mai mulți factori de risc, dar și de istoricul șoferului, adică dacă acesta beneficiază de reduceri pentru că nu a avut accidente, sau, dimpotrivă, prețul urcă pentru au fost implicați în accidente. În funcție de cât de bine sau de rău au condus, conform sistemului Bonus-Malus, primele pot fi reduse cu până la 50 la sută, sau majorate cu până la 80 %.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.