Transgaz a acordat consorțiului Gazpet Instal/ Moldocor/ Comesad/ Habau un contract de 91 de milioane lei pentru construirea loturilor 1 și 4 din gazoductul de interes național Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa, care va aduce gazul, prin conductă magistrală, în regiunea Mehedinți/Caraș – Severin, un proiect intens promovat de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu. Firma Gazpet este specializată în construcții în domeniul infrastructurii de gaze. Moldocor, la fel, dar are și expertiză în confecții metalice. Comesad este companie de construcții în domeniul construcții-montaj în domeniul petrolier, iar Habau este un concern austriac specializat în montajul de conducte, care are un portofoliu consistent de lucrări și în România. Amplasamentul lucrărilor care urmează să fie executate se află pe raza județului Mehedinți, în extravilanul și intravilanul localităților Prunișor, Husnicioara, Căzănești, Sisești, Ilovăț și Bălvănești. Lucrările vor dura maxim 24 de luni.
Loturile 3 și 4 au fost licitate, dar nu s-au atribuit.
Întregul proiect are un cost estimat de 430 milioane lei, iar licitația pentru realizarea lui a început din 2023. În noiembrie 2023, directorul Transgaz Ion Sterian venea într-o conferință de presă cu declarații dure despre Comisia Europeană, spunând că este de neînțeles de ce nu finanțează acest proiect și nici altele din sudul țării. Practic, Sterian recunoștea că nu a putut să meargă mai departe cu această conductă, pentru că nu avea finanțare.
O zi mai târziu, a venit o scrisoare de la Bruxelles, cu precizări de la directorul adjunct al Directoratului pentru Energie, Massimo Garriba, din care a reieşit că patru proiecte, între care şi cel în discuţie, „nu au fost avizate de Banca Europeană pentru Investiţii în urma proceselor de due dilligence tehnice și financiare, fiind astfel retrase de către autoritățile române înainte de a fi discutate în cadrul Comitetului de investiții din 24 octombrie 2023“.
Ulterior, Sterian a declarat că insistă cu acest proiect, precizând că va găsi de undeva banii, de la bănci comerciale, chiar cu plata dobânzilor aferente. „Încercăm să contractăm un credit sindicalizat. Am chemat la discuții toate marile bănci din România, dar suntem în contact și cu JP Morgan și Goldman Sachs din SUA″, preciza Sterian. Acum, la această licitație, am putut vedea în caietul de sarcini, la capitolul finanțare scrie „din fonduri proprii”. Acest lucru înseamnă că Transgaz a găsit banii la bănci.
Întreg proiectul va presupune construcția a 180 de kilometri de conductă pe teritoriul celor două județe menționate, are o capacitate de transport de 394 milioane mc/an și este preconizat să se finalizeze, cel mai devreme, în 2026. El va fi conectat la BRUA, gazoductul care leagă Sistemul Național de Transport gaze al României cu cele omoloage din Ungaria și Bulgaria.
Cel care a insistat cel mai mult pentru această dezvoltare a fost fostul ministru al Energiei Virgil Popescu, care este și vicepreședintele CJ Mehedinți, și care spunea, în 2020, că ideea acestei conducte a venit de la el și a fost împărtășită de directorul Transgaz, Ion Sterian.
„Vreau să punem bazele dezvoltării turistice și a rețelei de transport de drumuri și gaze naturale a Mehedințiului. Astăzi, aici, vreau să lansăm acest proiect! Nu întâmplător este Jupa pe traseul acestui proiect, Jupa este punctul nodal cu conducta BRUA! (…) Această conductă nu este numai pentru Orșova. Ea pleacă din Prunișor și alimentează pe zona de nord a județului Mehedinți: Husnicioara, Șișești, Ilovița, Ilovăț, stațiunea balneo-climaterică Bala, Șovarna, Cireșu, practic toată zona de nord poate să fie legată de la această conductă prin rețea de distribuție. Practic, rezolvăm problema dezvoltării rețelei de distribuție cu gaze naturale a nordului județului Mehedinți și, evident, a Clisurii Dunării, pentru că de aici, de la Orșova, se poate merge cu rețea de distribuție pe Clisura Dunării, nu mai este nevoie de rețea de transport. Practic, realizăm un deziderat al nostru, al guvernului nostru liberal, de a dezvolta rețeaua de distribuție de gaze naturale în România și, implicit, în județul Mehedinți”, arăta, în septembrie 2020, Popescu.
La rândul său, directorul Sterian se declara încântat că poate lucra la acest proiect, pentru că zona pe care o va deservi are un potențial „fantastic”.
„Județul Mehedinți este ultimul județ din țară, până acum, care are cea mai scurtă lungime de conducte de înaltă presiune de transport gaze: 54 de kilometri. De ce a fost așa până acum, nu știu! (…) Există un potențial fantastic aici, în județul Mehedinți și în Caraș -Severin, atât din punct de vedere al dezvoltării activității economice în domeniul turismului, în domeniul prelucrării resurselor minerale, în domeniul balnear, cât și pentru creșterea calității vieții populației, care se încălzește în prezent cu lemn. Avantajul maxim este că această conductă de 180 de kilometri, cu o valoare a investiției rezultată din studiul de pre-fezabilitate de peste 250 de milioane de lei, va închide un inel și va avea dublă sursă de alimentare: indiferent ce se întâmplă cu o sursă, vine sursa a doua. În zona localităților Obreja, Jupa, Constantin Davidoiu, Caransebeș, Hunedoara, conducta va fi cuplată la BRUA… A doua sursă de alimentare este din conducta Filiași-Strehaia și cei 54 de kilometri care vin până la Turnu Severin. Având acest avantaj că avem două surse, preconizăm că la sfârșitul anului 2022 primele localități vor fi conectate”, preciza directorul Transgaz.
Transgaz este monopolul transportului de gaze din România, controlat de stat, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului.