Cum scapă UE pe șest de Green Deal

Green Deal sursa Comisia Europeana

Săptămânalul polonez conservator “Wprost” dedică prima pagină a ediției sale din 3 ianuarie 2025 Uniunii Europene, care își diluează în liniște Pactul verde pe fundalul războaielor comerciale și a amenințării rusești, scrie Courrier International.

Gata cu celebrele constrângeri europene privind mediul din cadrul Green Deal, care a provocat în mod deosebit furia fermierilor din toată Europa în ultimele luni? Cel puțin asta afirmă săptămânalul polonez conservator “Wprost” în cea mai recentă primă pagină deosebit de elocventă. Prezintă un fum negru care iese dintr-un coș industrial, revopsit imediat în verde de doi muncitori în salopetă decorată cu stelele steagului european, cocoţaţi pe schele.

“Comisia Europeană se pregătește să abandoneze greoiul Green Deal, deghizându-l într-o ajustare politică impusă de amenințarea războiului și de ascensiunea la putere a lui Donald Trump în Statele Unite”, explică Jakub Mielnik, unul dintre principalii jurnaliști ai “Wprost”.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Jurnalistul citează drept dovadă “busola competitivității” a Uniunii Europene, prezentată la sfârșitul lunii ianuarie și descrisă de Ursula von der Leyen drept “steaua polară care va ghida Comisia timp de cinci ani”. În practică, schema va implica cel mai probabil “o retragere în tăcere a celor mai exagerate reglementări eologice”, scrie “Wprost”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Săptămânalul estimează astfel că “ambițiile excesive de reducere a emisiilor în anumite sectoare cheie ale economiei” vor fi desființate și că va fi vorba și de “amânarea, cel puțin pentru câțiva ani, a introducerii taxelor punitive pentru producțiile industriale având o amprentă de carbon prea mare”.

Pactul Verde nu este oficial pus la index, avertizează publicația, dar importanța sa a scăzut în favoarea “pactului industrial curat”. Iar revista se bucură de acest lucru, pentru că în confruntarea cu “amenințarea unui război rusesc în est”, care necesită relansarea industriei de armament, dar și într-o perioadă de războaie comerciale cu președintele american, Donald Trump, retrăgându-se din “acordurile climatice”, devenea dificil să se mențină această “extravaganță ecologică”.

În cele din urmă, “Wprost” vede încă un motiv pentru a schimba orientarea busolei UE: nemulțumirea populației europene față de energia scumpă, care ar putea determina alegătorii să se îndepărteze de partidele care au implementat Green Deal. “A continua în această direcție” ar echivala cu a vedea cum preiau puterea partide de extremă dreaptă “anti-europene”, precum AFD în Germania sau RN în Franța, “pentru care Green Deal este întruchiparea răului”.

Traducere: Gabriela Sîrbu

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.