Grupul britanic din care face parte Betfair România, companie de IT activă pe segmentul pariurilor online, renunță la un întreg departament din cadrul organizației din Cluj începând cu luna iulie 2025. Acesta are acum 44 de angajați, au transmis reprezentanții companiei, la solicitarea Economedia. Aceștia mai precizează că rolurile aferente vor fi transferate în birourile din Marea Britanie și Irlanda. Angajații din acest departament au primit în aceasă săptămână informarea oficială că vor fi disponibilizați, conform informațiilor publicate mai întâi de consultantul Doru Șupeală, care scrie în mod constant despre concedieri din sectorul IT. E doar una dintr-un șir de vești cu concedieri venite deja de la începutul anului
La solicitarea Economedia, reprezentanții Betfair Romania Development au transmis că este vorba despre “schimbări organizaționale” și că angajații ar putea găsi alte poziții în cadrul companiei.
“În urma unei decizii de reorganizare a operațiunilor funcțiunii Trading UKI din cadrul Flutter Entertainment, grup din care Betfair Romania Development face parte, departamentul Sports Operations nu se va mai regăsi în structura organizației din Cluj începând cu luna iulie 2025. Rolurile aferente vor fi consolidate în birourile din Marea Britanie și Irlanda. Angajații din cadrul departamentului Sports Operations, încadrați pe cele 44 de roluri în discuție, își vor păstra neschimbate responsabilitățile si beneficiile până la data menționată mai sus. Prioritatea companiei este de a asigura colegilor din acest departament suportul necesar în identificarea altor oportunități în cadrul companiei, aliniate cu expertiza și așteptările lor”, au transmis reprezentanții Betfair.
Aceștia mai precizează că această schimbare nu afectează în niciun fel structura sau activitatea celorlalte departamente din cadrul entității locale.
Firma are acum în România în jur de 2000 de angajați, conform Betfair.
“Betfair Romania Development își continuă planurile de consolidare pe piața românească de IT.
În prezent, compania locală numără peste 2.000 de angajați, depășind obiectivului de creștere
setat la începutul anului 2024, fiind cel mai mare centru de tehnologie al grupului Flutter
Entertainment”, au transmis reprezentanții companiei.
Potrivit informațiilor publicate de Șupeală, cei disponibilizați făceau parte din echipa care asigura serviciile live de asistență pentru clienții unora dintre cele mai mari platforme mondiale de pariuri online și jocuri de tip casino (păcănele). Posturile desființate sunt cele care asigurau recepționarea și direcționarea sesizărilor și solicitărilor pariorilor, actualizarea cotelor și a rezultatelor sportive, profilarea clienților, supravegherea pariurilor și prevenirea tentativelor de fraudă. Anterior, compania desființase și echipa de Content pe care o avea la Cluj, renunțând la specialiștii care creau materiale de promovare pentru evenimentele și pariurile sportive. Acum este prima dată când Betfair Romania desființează un departament întreg. Conform unor surse citate de Șupeală, această etapă este doar prima dintr-un șir mai lung de reduceri ale operațiunilor din România și alte țări europene (Malta, Portugalia, Anglia, irlanda), urmând a fi mutate către India și unele posturi din echipele de inginerie, care țin de dezvoltarea de software și aplicații și de gestionarea bazelor de date. Flutter International are deja deschise pe Linkedin câteva zeci de roluri Tech în birourile din Bangalore și Gurgaon
Cei 44 de oameni afectați reprezintă mai puțin de 10% din angajații firmei din Cluj.
Compania realizase în 2023 o cifră de afaceri de 587,36 milioane de lei, cu un profit de aproape 30 de milioane de lei și 1302 de angajați, după cum arată cele mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor, consultate de Economemdia. Cu un an înainte, în 2022, compania avea o cifră de afaceri de 352.625.669, profit 2.4368.063 și doar 993 angajați.
Început de an cu disponibilizări în IT
După un 2024 dificil, și începutul acestui an se anunță complicat pentru industria afectată de turbulențe la nivel global, dar și la nivel local, unde Guvernul român a decis eliminarea ultimelor facilități acordate sectorului. Compania de soluții software Wolters Kluwer cu sediul în Cluj-Napoca renunță la o parte din angajați, „ca răspuns la evoluția condițiilor pieței”. Angajații acuză însă că desființarea posturilor se face de pe o zi pe alta și fără să primească compensații. Reprezentanții companiei spun că concedierile vizează mai puțin de 2% din forța de muncă din Cluj și că respectă „pe deplin cerințele legale din România”. Detalii AICI
Recent și Cognizant România a pregătit o nouă rundă de concedieri, de această decizie urmând să fie afectați 64 de angajați din București, conform informațiilor din piață. Compania nu a negat concedierile, dar nu a oferit detalii. La întrebările Economedia legate de planurile privind reducerea echipei din România, reprezentanții companiei nu au oferit cifre, limitându-se la câteva comentarii. Aceștia au transmis că reducerea sau accelerarea proiectelor e o parte “firească” a activității și au sugerat, de asemenea, că cei care ar rămâne acum fără loc de muncă ar putea fi incluși în “oportunități viitoare”. Cognizant mai spune, de asemenea, că, în ansamblu, afacerile firmei cresc în țara noastră.
Cognizant Technology Solutions România este una dintre cele mai mari din domeniul IT în România, plasându-se pe locul 5 în topul preliminar al celor mai mari jucători în funcție de cifra de afaceri din 2023.