EXCLUSIV Ministerul Economiei a efectuat doar 13 plăți în 2024 către firmele care au accesat finanțare prin programele de sprijin al IMM-urilor/ Antreprenorii au reclamat pentru Economedia întârzieri la rambursarea investițiilor

Pe scurt

  • Programele de finanțare a IMM-urilor au întârzieri la rambursare, antreprenorii riscând să piardă fonduri nerambursabile.
  • Ministerul Economiei a efectuat doar 13 plăți din 52 de deconturi depuse, alocând 20 milioane lei pentru rambursări în 2025.
  • Condițiile de creditare sunt între client și bancă, nefiind responsabilitate a autorităților; rambursările AFN sunt limitate la 500.000 lei.
  • Întârzierile rambursărilor survin pe fondul reducerii cheltuielilor bugetare din cauza deficitului, afectând și alte programe economice.
Articolul integral continuă mai jos
banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Ministerul Economiei a efectuat anul trecut doar 13 plăți către firmele care au accesat trei programe cheie de sprijin pentru IMM-uri, din totalul de 52 de deconturi depuse, a transmis instituția la solicitarea Economedia.

  • Antreprenorii au reclamat anterior către Economedia statul întârzie rambursările pentru cele trei programe de finanțare a IMM-urilor, respectiv pentru programele „microindustrializare”, „dezvoltarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață” și „accelerarea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii”.
  • Mai înainte, alți antreprenori au reclamat pentru Economedia că și programele Femeia Antreprenor și Start-up Nation erau blocate.
  • Situația rambursărilor întârziate vine în contextul în care deficitul bugetar al României a ajuns aproape de nivelul de 9% din PIB în 2024, iar Guvernul a amânat deja unele plăți, cum ar fi către furnizorii de energie sau către programul Anghel Saligny pentru a mai controla unele cheltuieli.

Ministerul mai transmite că semnarea acordurilor de finanțare a debutat în cadrul celor trei programe în luna octombrie. Totodată, Ministerul informează că restul deconturilor depuse vor fi achitate din creditele bugetare pentru 2025, în valoare de 20 de milioane de lei.

„Semnarea acordurilor de finanțare a debutat în cadrul celor trei programe în luna octombrie 2024, iar primul decont transmis către Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism (AIMMT) a fost primit în luna noiembrie 2024.

Menționăm că, după depunerea de către beneficiar a decontului, acesta trebuie să urmeze mecanismul de acordare a sprijinului financiar, conform procedurii celor trei programe, ceea ce presupune efectuarea următoarelor etape:

– banca parteneră transmite decontul complet către MEDAT/AIMMT în vederea verificării acestuia;

  • MEDAT/AIMMT:

– efectuează verificarea decontului;

– efectuează vizita de certificare la fața locului și/sau online;

– emite acordul de plată a AFN către instituția de credit;

– transferă sumele aferente plății AFN în contul distinct analitic deschis la banca parteneră.

Pe măsură ce au fost finalizate aceste etape, au fost demarate și plățile în cadrul celor trei programe.

În anul 2024 au fost efectuate 13 plăți către firmele beneficiare ale celor trei programe în ordinea deconturilor complet transmise de băncile partenere către AIMMT.

Referitor la alocarea bugetului pentru cele trei programe în discuție, precizăm faptul că aceasta se regăsește în Legea bugetului de stat pe anul 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 118/10.02.2025.

De asemenea, menționăm ca toate creditele bugetare alocate celor trei programe vor fi utilizate pentru plata deconturilor aferente ediției anterioare, respectiv, cu cei 20.000 mii lei prevăzuți vor fi achitate deconturile depuse până la această dată”, mai arată Ministerul Economiei.

Situația deconturilor depuse și plătite pentru cele trei programe este următoarea:

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

Unii antreprenori au reclamat că bugetul anului 2024 avea bani prevăzuți (credite bugetare) pentru a acoperi întregul program și că statul a întârziat plata proiectelor pentru a închide anul bugetar trecut cu un deficit mai mic. De asemenea, unii antreprenori au transmis către Economedia că se confruntă cu posibilitatea pierderii fondurilor nerambursabile dacă achită parțial sau total creditul obținut de la băncile partenere înainte ca statul să efectueze rambursarea. În ceea ce privește numărul de beneficiari, un antreprenor reclamă că sunt afectate aproximativ 600 de firme care au accesat fonduri și care sunt în diverse stadii de implementare cu proiectele.

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) arată că Alocația financiară nerambursabilă (AFN) acordată în cadrul acestor programe este sub formă de primă de capital și se eliberează după efectuarea tuturor cheltuielilor.

„Având în vedere cele menționate de cititorii Economedia, dorim să reiterăm faptul că obiectivul celor trei programe în discuție, derulate de către MEDAT, este susținerea investițiilor, acestea fiind dedicate, în special, întreprinderilor cu vechime care doresc să realizeze o investiție printr-un credit bancar.

Prin intermediul acestor 3 programe statul sprijină aceste societăți prin crearea unor condiții favorabile pentru investiții, condiții mai bune de creditare comparativ cu oferta creditelor din piața bancară, precum și diminuarea creditelor de investiții contractate la băncile partenere cu valorile primelor de capital”, mai arată Ministerul în răspunsul către Economedia.

Antreprenorii care au accesat cele trei programe lansate la final de 2023 de Ministerul Economiei pentru finanțarea IMM-urilor reclamă o întârziere la rambursarea banilor. Ei au transmis către Economedia că, deși documentația a fost depusă, iar băncile partenere au transmis-o mai departe, autoritatea de management nu a efectuat rambursările aferente contractelor de finanțare. Astfel, ei trebuie să plătească dobânzi ridicate la credite, dar se confruntă și cu posibilitatea pierderii finanțării dacă achită parțial sau total creditul bancar înainte ca statul să facă rambursarea.

Potrivit oficialilor guvernamentali, condițiile de acordare a creditelor de investiție sunt legate strict de relația client – bancă parteneră, iar, din acest motiv, procedura de implementare a programelor nu include prevederi specifice referitoare la acest aspect, nefiind o responsabilitate a MEDAT/AIMMT în cadrul etapelor de implementare, creditul de investiție reprezentând condiție de eligibilitate pentru aplicanții care accesează cele trei programe.

„Alocația financiară nerambursabilă (AFN) acordată în cadrul acestor programe este sub formă de primă de capital, aceasta se eliberează după efectuarea tuturor cheltuielilor și reprezintă maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 din valoarea unui credit de investiții contractat la instituția de credit parteneră, reducând astfel costul efectiv al împrumutului pentru beneficiarii programelor.

Modalitatea de eliberare a AFN este prevăzută la punctul 7 Mecanismul de acordare a sprijinului financiar, lit.q) din procedurile programelor:

«În baza acordului de plată emis de AIMM, banca parteneră va diminua creditele de investiții acordate cu valorile primelor de capital, conform prezentei proceduri de implementare și a prevederilor convenției de colaborare încheiate cu MEAT și va transmite AIMM extrasul de cont sau alt document care atestă diminuarea creditului»”, mai precizează MEDAT.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.