Combinatul chimic Chimcomplex, deținut de omul de afaceri Ștefan Vuza, anunță, că în acest an compania va aplica a doua etapă a “Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată” inițiat în 2024, care presupune printre altele și concedierea a 260 de angajați. De asemenea, planifică și credite de până la 60 de milioane de euro, potrivit unui raport transmis Bursei.
Chimcomplex este producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Compania, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, are o valoare de piaţă de 3 miliarde lei.
Combinatul spune că acest plan strategic reflectă angajamentul companiei de a se adapta la dinamica pieței și de a își consolida poziția prin măsuri proactive și investiții cheie.
“Principalele direcții ale planului pentru 2025 includ:
• Optimizare operațională și eficientizare în contextul implementării unor tehnologii de ultimă generație și al ajustării producției în funcție de cererea pieței. Această măsură va afecta aproximativ 260 de angajați din cei 1.600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea și Onești. Compania va oferi suport adecvat celor impactați, pentru a asigura o tranziție lină a oamenilor către alte companii din comunitate.
• Investițiile în proiecte strategice continuă, Chimcomplex direcționează resurse către cinci proiecte majore pentru a genera valoare adăugată și a-și extinde capacitățile în domenii cu potențial ridicat de creștere.
• Alinierea la tendințele globale de sustenabilitate prin investiții în tehnologii verzi și promovarea eficienței energetice, în conformitate cu standardele internaționale de mediu.
• Colaborarea strânsă cu partenerii locali și internaționali, pentru a dezvolta proiecte și soluții benefice de ambele părți.”, se arată în comunicatul de presă.
De asemenea, sunt anunțate schimbări în conducere: Cristina Stoian, preia din luna martie funcția de Chief Financial Officer (CFO) al Chimcomplex. Cu o experiență complexă în domeniul financiar, inclusiv in roluri de conducere la Tinmar Energy, Transelectrica și Teraplast, Cristina Stoian a fost implicată în proiecte complexe de restructurare, implementare de sisteme ERP, fuziuni și achiziții, având o abordare strategică și orientată spre rezultate.
În cadrul Chimcomplex, misiunea sa va fi să întărească disciplină financiară, eficiența operațională și strategia de investiții, contribuind la creșterea sustenabilă a companiei.
Călin Pop, după doi ani în funcția de Chief Commercial Officer (CCO) la Chimcomplex, preia un rol de dezvoltare al Diviziei World Trade – un hub strategic pentru expansiunea internațională, cu rolul de a gestiona și optimiza operațiunile de comerț global și cu alte produse decât cele existente în portofoliul actual. Dl. Pop a demonstrat abilități în dezvoltarea piețelor având peste 30 de ani de experiență în companii multinaționale precum P&G, Nestlé și Borealis.
Dan Moldovan, cu o carieră de peste 26 de ani în vânzarea produselor chimice în cadrul Oltchim și ulterior Chimcomplex, este promovat în funcția de Chief Commercial Officer (CCO). În ultimii șase ani, ca Director Comercial Adjunct la Chimcomplex, Dan a obținut rezultate notabile în gestionarea echipelor de vânzări și în consolidarea relațiilor cu clienții.
„Suntem într-o etapă de echilibru fragil, dar avem o direcție clară. Gestionăm această situație cu toată responsabilitatea și implicarea necesară. Ne-am propus să luăm decizii care să protejeze pe termen lung sănătatea financiară și operațională a Chimcomplex. Deși restructurările nu sunt niciodată ușoare, ele sunt necesare pentru a putea continua să investim în proiecte strategice și pentru a menține un angajament ferm față de angajații noștri, partenerii și comunitățile în care activăm.” a declarat Ștefan Vuza, Președintele Chimcomplex.
Cât privește creditele planificate pentru acest an, în raportul trimis Bursei se menționează: “Consiliul de Administratie aproba convocarea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor societatii Chimcomplex SA Borzesti in data de 09.04.2025, avand ordinea de zi: (i) aprobarea contractarii unor imprumuturi in valoare maxima de 60.000.000 euro din orice surse, bancare si nebancare, inclusiv de la actionari sau de la persoane afiliate si constituirea de garantii pentru garantarea rambursarii acestora; (ii) aprobarea vanzarii unor active non-core, in valoare maxima de 20.000.000 euro si imputernicirea Consiliului de administratie pentru a selecta aceste active, pentru a organiza proceduri de licitatie, pentru a negocia si incheia actele de instrainare, in limita anterior mentionata.”
În anul 2023 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1.339 milioane de lei.