INFOGRAFIC: Până la urmă, ce pământuri și elemente rare are Ucraina și la ce pot fi folosite? Un procent semnificativ din rezerve se află în zonele ocupate sau controlate de Rusia

excavator-urias-ucraina Sursa foto: Martinlisner | Dreamstime.com

Ucraina este una dintre națiunile europene cele mai bogate în resurse, deținând aproximativ 5% din rezervele de minerale din lume. Cu toate acestea, aproximativ 20% din teritoriul său – inclusiv părți din Donbas și Crimeea, bogate în resurse – se află sub control rusesc. Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) estimează că jumătate din rezervele de pământuri rare – un grup de 17 elemente chimice esențiale pentru numeroase industrii moderne-  ale Ucrainei se află în prezent în teritoriile ocupate, transmite CBS News.

Ucraina deține, de asemenea, rezerve mari de titan, litiu și grafit. Titanul, esențial pentru industria aerospațială și de apărare, rămâne în zonele controlate de Ucraina. Litiul, esențial pentru bateriile reîncărcabile, este răspândit atât în teritoriile controlate, cât și în cele ocupate de Rusia. Grafitul din Ucraina, utilizat pe scară largă în industrie, reprezintă 20% din rezervele globale ale lumii.

Pământurile și elementele rare din Ucraina pot fi folosite în următoarele domenii: computere, telefoane mobile, semiconductori, vehicule electrice, panouri solare, energie atomică, cabluri de fibră optică, baterii, dispozitive medicale și industria de apărare (inclusiv la fabricarea de lasere de mare putere).

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

SUA, care investește peste 500 de miliarde de dolari în domeniul inteligenței artificiale, este interesată în special de elementele care pot fi folosite în producția de cipuri AI, precum lantanul și ceriul.

Sursa: United24 Media

Trump a făcut presiuni pentru un acord privind pământurile și elementele rare, subliniind interesul SUA de a reduce dependența de China pentru mineralele esențiale. „Trebuie să avem un acord cu Ucraina privind mineralele critice și pământurile rare”, a declarat el în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele francez Emmanuel Macron.

Deși detaliile nu au fost încă dezvăluite, Zelenski a respins anterior un acord care acorda SUA acces la minerale ucrainene în valoare de 500 de miliarde de dolari. „Nu voi semna un document pentru care vor plăti 10 generații de ucraineni”, a declarat președintele Ucrainei. El insistă că orice acord trebuie să includă garanții de securitate, inclusiv posibila desfășurare a trupelor americane.

Ulterior, Casa Albă a renunțat la unele condiții, iar un acord a devenit posibil.

Trump susține că Statele Unite au acordat Ucrainei 350 de miliarde de dolari, deși organisme independente contestă această afirmație, plasând ajutorul mai aproape de 175 de miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.