Metroul de Otopeni. Ioniță, Ministerul Transporturilor: Prima „cârtiță” TBM ajunge luni la șantierul din Băneasa/ 100 de oameni vor lucra non-stop în tunel

Mădălina Podaru mart. 3, 2025 1 comentarii 3985 vizualizări
metrou

Primul utilaj TBM, care va începe forajul secțiunii de metrou 1 Mai – Băneasa, parte a magistralei spre Aeroportul Otopeni, va fi transportată, luni, din baza constructorului turc Alsim Alarko – Makyol, în zona puțului de intrare de lângă zona comercială Băneasa, a anunțat duminică secretarul general al Ministerului Transporturilor, Mariana Ioniță. La tunel se va lucra non stop, în trei schimburi, iar personalul va fi de 100 de specialiști, a transmis oficialul, la B1 TV.

Luna trecută, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, anunța și calendarul estimat pentru transportul celor două cârtițe TBM și începerea efectivă a lucrărilor la galeriile primei secțiuni, jumătatea de sud a magistralei cu cele șase stații între Gara de Nord-1 Mai și stația Tokyo (zona comercială Băneasa).

Prima componetă a scutului TBM care va forma întregul tren de foraj are 128 de tone, a explicat Ioniță: „Se lansează TBM-urile. Va fi un eveniment important. Mâine (astăzi, n.r.), din câte știu, se aduc TBM-urile la șantier. Capul (n.r. de foraj) are 128 de tone, unul singur. O să vedeți că s-au montat niște macarale care vor lansa capul TBM-ului în pământ. Pentru început, cu instalații provizorii, cu generatoare. În curând vom obține și avizul final de la Primăria Capitalei pentru racordarea completă la rețeaua electrică. Se va lucra cu aceste utilaje TBM 24 h din 24 h. în trei schimburi. Merg la 17 metri adâncime. Vor lucra 100 de oameni, tocmai pentru a finaliza cât mai repede, dar este o lucrare grea. Scutul va ieși acolo unde sunt restricții, la Grivița”, a explicat Ioniță, desemnată coordonator din partea Ministerului pentru proiectul M6.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Întrebată dacă Magistrala M6 va fi inaugurată în trei ani, conform promisiunilor directorului general Metrorex Mariana Miclăuș, Ioniță, a avut rezerve spunând că urmează și contractul pentru șină, finisaje și instalații.

„Metroul de Otopeni”, în cărți pentru 2028

În decembrie 2024, Economedia scria că Metrorex va semna cu SOMET contractul de 1,6 miliarde lei pentru șină, instalații și automatizare pe Magistrala M6 Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni. Oferta Asocierii SOMET (Leader) – Theda Mar – UTI – TIAB – Salcef a fost declarată conformă, marți, 17 decembrie 2024, conform datelor publice pe care le-a verificat Economedia.

Contractul pentru șină și instalații a fost relansat în licitație în iulie 2024, iar Asocierea condusă de constructorul SOMET (România) a depus singura ofertă. Somet a lucrat pe M4, la contractul pentru prelungirea M2 Pipera – Berceni cu stația nouă Tudor Arghezi și face parte din Asocierea condusă de Gulermak care a început lucrările pe secțiunea II Băneasa – Otopeni a M6.

Lucrările pentru prima secțiune (tronsonul de sud) Gara de Nord – Băneasa (stația Tokyo) au început în urmă cu un an cu Asocierea Alsim Alarko – Makyol, iar pentru secțiunea de Nord, tot cu 6 stații, Gulermak a început execuția stației I.C. Brătianu, de lângă Otopeni. Contractul cu o durată de 44 luni pentru șină, instalații și automatizare este esențial pentru punerea în circulație în 2028 a Magistralei, singura necunoscută fiind materialul rulant necesar operării Magistralei cu 12 stații.

Pentru prima secțiune a M6, contractul cu Alsim Alarko – Makyol (constructor care a lucrat pe Autostrada A0 București) este finanțat din PNRR, iar pentru secțiunea II, Gulermak (constructorul metroului de la Cluj) finanțarea este asigurată parțial din creditul de peste 1,5 miliarde lei de la Guvernul Japoniei accesat în urmă cu peste 10 ani.

În septembrie 2024, Metrorex transmitea pentru Economedia că licitația pentru cele 12 rame de metrou necesare operării M6 va fi lansată până la finalul anului, dar potrivit datelor publice din prezent procedura de achiziție încă nu a fost lansată nici până la această dată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Intre 5 si 10 ani restrictii in trafic hotarate de ministretii de la transporturi… pagubele cine le plateste? rute alternative nimic, drumuri rupte, ore pierdite in trafic, benzina, motorina, motoare uzate, vieti pierdite in trafic… niste mascarici geniali…

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.