Petrom, liderul pieței carburanților din România, a aplicat joi 08 mai 2025 prima scumpire a carburanților după o serie de ieftiniri începută luna trecută, pe 3 aprilie.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Astfel, prețul benzinei standard a fost majorat cu 4 bani pe litru, în timp ce prețul motorinei standard a rămas neschimbat.
Benzina standard costă joi 08 mai, 6,87 lei pe litru, iar motorina standard are un preț de 6,97 lei pe litru, la stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia.
În București, potrivit peco-online, la stațiile Petrom, benzina standard costă între 6,81 lei și 6,88 lei pe litru, iar motorina standard costă între 6,95 lei și 6,98 lei pe litru.
Cele mai mici prețuri din țară ale carburanților sunt la o stație Socar din Darabani, județul Botoșani, unde costă 6,70 lei litrul de benzină și 6,86 lei litrul de motorină.
Precedenta modificare de preț la Petrom a avut loc pe 5 mai, când motorina standard s-a ieftinit cu 5 bani pe litru, în timp ce prețul benzinei standard a rămas neschimbat.
Aceasta a încheiat o serie de ieftiniri care a început pe 3 aprilie și care a dus, în total, la ieftinirea benzinei cu 45 de bani pe litru și a motorinei cu 50 de bani pe litru.
Acum, față de data de 3 aprilie, benzina e mai ieftină cu 41 de bani pe litru, iar motorina cu 50 de bani pe litru.
Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 5,6 %, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 20,5 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile, mai arată peco-online.
În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 5,9%, ceea ce înseamnă că un plin (50 de litri) costă astăzi cu 22 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.