AnimaWings lansează două noi rute internaționale de pe Aeroportul Timișoara: Istanbul și Dubai

Dubai FOTO firmz.ae Dubai FOTO firmz.ae

AnimaWings, în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”, a anunțat lansarea a două noi rute internaționale regulate din Timișoara către două dintre cele mai importante destinații din lume: Istanbul (IST) și Dubai (DWC).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Începând din 3 octombrie 2025, AnimaWings va opera două zboruri săptămânale între Timișoara și Aeroportul Internațional din Istanbul. Această rută oferă acces direct la o rețea vastă de conexiuni către mai mult de 300 de destinații din peste 120 de țări, pe toate continentele.

Este o oportunitate majoră atât pentru comunitatea de afaceri din vestul țării – în contextul prezenței numeroaselor companii cu capital turcesc în zonă – cât și pentru turiștii care își doresc escapade urbane în Istanbul sau vacanțe exotice în destinații precum Maldive, Seychelles, Zanzibar, Bali, Thailanda, Republica Dominicană și multe altele.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

De asemenea, începând cu 7 octombrie 2025, AnimaWings va lansa și ruta directă către Dubai, operată cu o frecvență pe săptămână. Zborurile vor ateriza pe Aeroportul Dubai Al Maktoum (DWC), oferind acces facil atât către orașul futurist din inima Emiratelor Arabe Unite, cât și către destinațiile de vacanță din zona Golfului și din Asia. Această rută răspunde cererii în creștere a pasagerilor din vestul țării pentru destinații moderne, spectaculoase și însorite pe tot parcursul anului. Ambele rute vor fi operate cu aeronava Airbus A320, parte din flota modernă a AnimaWings, alocată bazei operaționale din Timișoara începând din această vară.

Tarifele de lansare pentru noile rute sunt de la 59,99 EUR pentru ruta Timișoara – Istanbul și de la 119,99 EUR pentru Timișoara – Dubai (tarife valabile pentru un segment de zbor). Acestea includ bagaj de cabină de 8 kg, un articol personal de cabină, selecția locului la bord, precum și check-in gratuit, atât online, cât și la aeroport.

„Deschiderea acestor noi rute internaționale din Timișoara – către Istanbul și Dubai – marchează un pas strategic în misiunea noastră de a contribui activ la dezvoltarea conectivității aeriene a României, cu accent pe regiunile care au un potențial economic și turistic semnificativ. Aeroportul Internațional Timișoara are un rol-cheie în vestul țării, atât prin poziționarea sa geografică, cât și prin dinamica economică a zonei. Ne bucurăm de suportul autorităților locale şi asta ne dă încredere că vom avea succes. Prin aceste rute, facilităm accesul direct al mediului de afaceri local – care include numeroase companii internaționale, în special din Turcia – către centre economice și comerciale majore din regiune și din lume. Istanbulul, ca hub global, creează premise excelente pentru întâlniri de business, parteneriate internaționale și dezvoltare economică. În același timp, nu putem ignora impactul acestor rute asupra turismului. Atât Istanbulul, cât și Dubaiul sunt destinații cu un potențial turistic uriaș, dar mai mult decât atât, ele deschid accesul către zeci de alte destinații căutate de români. AnimaWings rămâne fidelă viziunii sale de a conecta România cu lumea, prin servicii de calitate, tarife corecte și parteneriate solide cu autoritățile locale și aeroporturile regionale. Timișoara este o piesă esențială în această viziune”, a spus Marius Pandel, preşedintele Boardului AnimaWings.

Evenimentul de lansare a noilor zboruri FOTO CJT

„Conexiunile de transport rapide pot atrage investitori și, cu siguranță, deschid segmente noi de piață, atât în sfera economică, cât și în cea turistică”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Ne bucură faptul că după 10 ani AnimaWings este prima companie aeriană românească sută la sută care își bazează o aeronavă pe Aeroportul Timișoara Traian Vuia, de unde sperăm să opereze cât mai multe zboruri pe viitor. Din 2014 am avut doar companii aeriene externe cu aeronave bazate la noi. Ne bucurăm că AnimaWings a înțeles potențialul zonei de vest, care are nevoie de o mai bună conectivitate cu lumea. Suntem convinși că este începutul unei colaborări de lungă durată, primul indiciu fiind exact alocarea unei aeronave dedicate operării de la Timișoara spre destinații diverse, unele care n-au mai fost operate până acum”, a spus Daniel Stamatovici, director general Aeroportul Internaţional Timişoara.

Sursa: AnimaWings

AnimaWings este o companie aeriană 100% românească, inaugurată în 2020 şi parte a Memento Group, cu un regim de curse regulate sau charter. Compania aeriană își va mări flota în acest an cu încă 2 avioane de tip Airbus A220-300, iar în următorul an cu încă 4 aeronave. Planul de extindere a flotei AnimaWings până la finele lui 2026 vizează un total de 12 aeronave.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.