Japonia vrea un acord cu Statele Unite privind tarifele înainte de summitul G7 din iunie

tokyo, Japonia Sursa foto: Pixabay / Steffen Zimmermann

Premierul japonez Shigeru Ishiba a declarat duminică, la Kyoto, că Japonia intenţionează să avanseze negocierile comerciale cu Statele Unite, cu obiectivul de a obţine un rezultat concret la summitul G7 de luna viitoare, în centrul discuţiilor fiind tarifele vamale, măsurile non-tarifare şi cooperarea în domeniul securităţii economice, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Negociatorul-şef al Japoniei, Ryosei Akazawa, a avut vineri la Washington a treia rundă de discuţii cu partea americană. La întoarcerea în Japonia, Akazawa a declarat că încă nu se poate vorbi despre un progres parţial, întrucât “nimic nu este convenit până când totul este convenit”.

Ishiba a avut vineri şi o convorbire telefonică de 45 de minute cu preşedintele american Donald Trump, în care au discutat despre tarife, securitate şi o posibilă întâlnire faţă în faţă la G7. Premierul nipon a menţionat duminică dorinţa Japoniei de a coopera cu SUA în construcţia navală, inclusiv prin repararea navelor americane în şantiere japoneze.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Un alt domeniu vizat pentru cooperare este cel al spărgătoarelor de gheaţă, unde Japonia are un avantaj tehnologic important, în special în contextul rutelor comerciale din zona arctică.

Akazawa a mai precizat că următoarea rundă de discuţii este în curs de programare şi speră să se întâlnească cu secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, cu această ocazie.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.