VIDEO Cum se construiește în suburbii? Arhitect, cu doctorat despre dezvoltare rezidențială: “Ne îndreptăm înspre problemele modelului american, cu zone în care nu se poate trăi fără mașină”
Cum se construiește în suburbii? Ne îndreptăm, în mod inconștient, înspre problemele modelului american, cu zone în care nu se poate trăi fără mașină, spune Andrei Corbet-Nits, arhitect cu studii la Paris și cu un doctorat la București, care urmărește problemele dezvoltării rezidențiale din Capitală și împrejurimi. După ce a vizitat zeci de ansambluri de locuințe construite în ultimii ani și a văzut viitoare șantiere, acesta constată că, în general, felul în care se construiește acum e destul de similar cu ceea ce se făcea acum 10 ani.
Andrei a învățat și a muncit în Paris. În 2021, a revenit în România și, cu experiența franceză, și-a continuat aici munca de cercetare, dar a intrat și în piața de proiectare. La începutul acestui an, tânărul arhitect și-a susținut teza de doctorat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, din București: “Ansambluri rezidențiale din București și Ilfov, 1990-2024. Între pierderea controlului planificării și întoarcerea la modele occidentale”. Andrei a rămas în mediul universitar și e acum asistent plata cu ora la Facultatea de Arhitectură din cadrul UAUIM București și lucrează și la un birou de proiectare privat. Andrei a povestit pentru Economedia despre experiența franceză și munca în urbanism și arhitectură și reîntoarcerea în România (interviul poate fi citit AICI), dar ne-a prezentat și câteva concluzii din teza sa de doctorat, care urmărește dezvoltarea rezidențială din București și împrejurimi din ultimii peste 30 de ani. Puteți vedea aici o “schiță” a orașului de azi și câteva idei despre ce se poate corecta.
“În general, ceea ce se face acum e foarte puțin diferit de ceea ce se făcea acum 10 ani, evoluția e foarte lentă”, sintetizează Andrei.
Există, totuși, și excepții, dar, în general, chiar și orașele care acum iau avânt o fac pe modelul celor dezvoltate în boom imobiliar.
“Unele autorități publice au început să-și ia mai în serios rolul în a aproba proiecte care sunt cu adevărat nocive, dar media este că în continuare cam aceeași. Orașe care până acum nu au trecut printr-un boom imobiliar, ca Bucureștiul sau Clujul, și care abia acum încep, se dezvoltă pe exact același tipar. Nu se constată o diferență, să vedem un oraș la noi în țară care să ia lucrurile complet altfel decât celelalte și de la care să se aștepte o cu totul altă istorie. Bineînțeles, și acolo se fac și ansambluri de foarte bună calitate și altele care sunt atroce, dar nu prea vedem orașe în care nivelul mediu să fie mult mai ridicat decât în alte părți”, a constatat arhitectul.
Acesta menționează că, în orașele unde presiunea imobiliară este mai mică, densitatea în noile proiecte rezidențiale este “mai acceptabilă”, dar cererea și oferta setează trendul.
“Dacă e să o luăm așa, băbește: la Cluj și București cererea e suficient de mare încât și ceea ce e de foarte proastă calitate să găsească cumpărători. Într-un oraș cum e Slobozia sau Călărași nu cred că dacă cineva vine și propune ceva de extrem de proastă calitate să găsească la fel de repede doritori, pentru că și cumpărătorii sunt mai puțini acolo. Nu sunt orașe care să atragă forță de muncă nouă și studenți și atunci să existe și cerere pentru locuințe. Sunt, dimpotrivă, orașe care scad în populație”, spune arhitectul.
Aceasta este, de altfel, o temă valabilă dincolo de granițele României.
“Nu este ceva specific la noi în țară. În toată Europa avem marile orașe care devin magneții forței de muncă și poli economici puternici și orașele medii și mici, care sunt descreștere. Este o realitate la nivel european. La noi, această descreștere s-a întâmplat și foarte accelerat din cauza industrializării forțate și artificiale din anii ’70-80, când o comună s-a trezit mare pol industrial peste noapte, iar acel pol industrial de fapt nu era viabil pe piața liberă – s-a dus pe apa sâmbetei și a căzut tot orășelul în șomaj instant. Astea e o realitate la noi în țară”, spune Andrei Corbet.
Care sunt marile riscuri dacă se continuă cu același mod de a construi? Riscul de pauperizare e unul. Apoi, sunt zone în care nu ai nici beneficiile vieții la țară, dar nici pe cele ale zonei urbane.
“E aproape amuzant, dar… de ce au început oamenii să se mute în suburbii? Voiau la aer curat și iarbă verde, departe de oraș. Și asta este o mare amăgire, pentru că, de multe ori, acolo unde se mută oamenii, nu sunt singurii care au avut această idee genială. Alți 10.000 au aceeași idee genială și atunci, până la urmă, locul se urbanizează. Dar locuitorii nu mai au nici beneficiile vieții în mediu rural sau peri-urban adânc, dar nici beneficiile orașului. Dacă stau în centrul Bucureștiului, Ok – e poluare, ok – e caniculă, ok – miroase urât, dar măcar am toate serviciile publice la scară. În localitățile astea ca Popești-Leordeni, Chiajna locuiorii nu le au. Sunt foarte mulți locuitori cu foarte puține servicii accesibile. Asta este o problemă”, punctează arhitectul.
“Cartierele, așa cum sunt ele astăzi, sunt un coșmar pentru deplasarea ca pieton”
Acesta mai atrage atenția asupra faptului că în ansamblurile în care ești dependent de mașină se neglijează categorii întregi de persoane vulnerabile: copii, vârstnici, persoane cu probleme de deplasare.
Sursa foto: Andrei Corbet , arhiva personală
“Pe lângă chestiile care afectează calitatea vieții oamenilor intervin bineînțeles și problemele de poluare, de degradare a mediului, necesitatea de a circula cu mașina, care contribuie la toate problemele de sănătate și de mediu pe care le cunoaștem, avem un fel de fragilizare a unei pături din populație care are dificultăți în a circula. Și aici mă refer, de exemplu, la pensionari și la persoanele în vârstă și la persoanele cu dificultăți de deplasare. Mulți dintre aceștia nu conduc mașina. Dacă oamenii care au astăzi 30 de ani în aceste suburbii, peste 40 de ani vor locui tot acolo, este foarte necesar să înceapă să aibă o grămadă de servicii publice în apropiere și mijloace de transport la dispoziție, pentru că nu toți vor putea depinde de mașină. Cartierele, așa cum sunt ele astăzi, sunt un coșmar pentru deplasarea ca pietoni. Nu mai zic de situațiile când plouă în astfel de cartiere, care se inundă de multe ori, din lipsa zonei unde să se și scurgă apa. Mai vorbim de persoanele cu probleme de sănătate, de copii”, spune arhitectul.
Impresia generală: s-au dezvoltat cartiere în care pare că, de fapt, copiii nu prea contează.
“În opinia celor care investesc în crearea acestor cartiere, copii nu au importanță, lucru care se vede în investițiile în spații verzi, locuri de joacă și terenuri de sport, care cam lipsesc. Cresc copiii în astfel de cartiere. Este foarte posibil ca, din lipsa unor locuri unde ei să poată socializa în siguranță, fără să fie veșnic întrerupți de o mașină care trebuie să treacă pe acolo ca să se parcheze sau altceva, ca să nu zic că se pun în pericol dacă se joacă pe o stradă prea circulată – copiii aceștia, dacă nu au unde să socializeze afară, ce vor face? Vor sta în casă și se vor bucura de alternativele digitale, care vin la pachet cu o grămadă de probleme pe termen lung. Sau ei depind tot timpul de a fi transportați de părinți, rămân dependenți inclusiv în adolescența târzie, până în momentul în care au și ei o mașină și atunci pot să beneficieze de restul orașului”, spune Andrei.
Concluzia?
“Ne îndreptăm în mod inconștient foarte mult înspre problemele modelului american. În orașele americane, fără mașină nu prea se poate trăi. Și felul în care se dezvoltă orașele de la noi, felul în care se investesc banii publici cu prioritate în autostrăzi și mai puțin în căi ferate sau în metrou sau altceva, indică clar că acela e modelul spre care ne îndreptăm. Deci o să ne bucurăm de aceleași lucruri ca și ei, probabil, dar ne vom “bucura” și de aceleași probleme pe care le au americanii”, conchide Andrei.
Foto: Marian Gh Moise/ Dreamstime.com
