Premieră. O instanță a decis că acordul de mediu al autostrăzii Bacău – Pașcani este ilegal

Autostrada Moldovei A7 Bacău Pașcani L 1-3 mai 2024

Curtea de Apel Iași a decis că acordul de mediu emis pentru Autostrada Bacău – Pașcani este ilegal, o decizie în premieră, deși hotărârea nu este definitivă poate fi atacată cu recurs. Toată autostrada este finanțată cu împrumuturi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), așa că este posibil să fie afectată și finanțarea europeană dacă se va ajunge la anularea autorizației de construire, cerere care nu a fost acceptată de instanță.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Decizia a venit în urma unui proces intentat de Fundația Sfinții Împărați Constantin și Elena – Lumina și Speranța Creștinilor, o organizație neguvernamentală din Pașcani. Fundația gestionează un cămin de bătrâni din Pașcani, amplasat în zona traseului autostrăzii, clădire care va fi afectată de edificarea unui pasaj în zonă, scrie Apix.

„Solutia pe scurt: Admite în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, excepţia de nelegalitate a Acordului de mediu nr.2/04.04.2022. Admite în parte cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Guvernul României şi Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. În aplicarea art.2 alin.2, 5 alin.1 şi 8 alin.3 din Legea nr.255/2010 obligă pe aceşti pârâţi la exproprierea imobilului construcţie având număr cadastral 63540-C1 şi a părţii din imobilului teren cu număr cadastral 63540 delimitat în cartea funciară de punctele 3, 4, 5, 6, segmentul de la 5 la 6 continuând drept până la intersecţia cu segmentul delimitat de punctele 2 şi 3. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate Guvernul României şi Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7550 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată azi 10.06.2025, conform art.402 Cpc teza a doua”, arată decizia instanței.

camin batrani Autostrada Bacău Pașcani

Situația privind biserica și căminul de bătrâni erau cunoscute încă din noiembrie 2023. Atunci acestea au primit o notificare prin care erau anunțați că trebuie să elibereze spațiul din curtea acestei biserici pentru a începe lucrările la Autostrada 7 pe raza județului Iași.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Tronsonul Bacău – Pașcani, care are trei loturi, face parte din autostrada A7 Ploiești – Pașcani. Pe porțiunea din județul Iași, între Mircești și Pașcani, lucrările, demarate în mai 2023, au ajuns la un stadiu fizic de 32%. Termenul de finalizare este februarie 2026.

Toate cele 13 loturi ale A7 Ploiești – Pașcani sunt finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din componenta de împrumuturi.

Comentarii

  1. Au gasit traseul perfect pe acolo, incompetentii, ce sa zic? Se vedea de la o posta pe filmarile din drona ca e o alegere proasta sa treaca pe acolo dar nimeni nu a miscat un deget. Pe de alta parte, camin in curtea bisericii? Serios? Nu m-ar mira ca si acela sa fi fost facut ilegal.

    • M-am uitat pe hartă și am observat că nu prea aveau altă variantă. Acolo au găsit un loc fără construcții și și-au zis că scapă fără exproprierea unor locuințe/depozite sau ce mai este prin zonă. Uite că n-au scăpat! Interesant de văzut dacă reclamanții sunt fericiți cu decizia instanței, adică exproprierea!

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.