Compania chineză producătoare de smartphone-uri Xiaomi îşi consolidează ofensiva pe piaţa auto, lansând un nou SUV electric care vizează direct rivalii din segmentul premium, în special Tesla, transmite CNBC, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noul model Xiaomi YU7, un SUV electric de lux, va avea un preţ de pornire de 253.500 de yuani (aproximativ 35.300 de dolari), a anunţat CEO-ul Lei Jun joi, subliniind că este cu 10.000 de yuani mai ieftin decât Tesla Model Y, care începe de la 263.500 de yuani în China.

Anterior, un raport Citi estima că preţul YU7 va fi cuprins între 250.000 şi 320.000 de yuani, anticipând vânzări lunare de circa 30.000 de unităţi. Odată cu accelerarea producţiei, Citi prognozează vânzări anuale de 300.000–360.000 de unităţi.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Xiaomi a lansat anul trecut şi sedanul electric SU7, poziţionat tot sub Tesla Model 3 ca preţ.

Lei a declarat că YU7 depăşeşte Tesla Model Y la mai mulţi indicatori de performanţă, cu excepţia sistemului de asistenţă pentru şofer. Versiunea avansată a software-ului de asistenţă Xiaomi este alimentată de cipul Nvidia Thor.

Precomenzile au fost deschise joi la ora 22:00, iar livrările sunt aşteptate în decurs de 1 până la 5 săptămâni.În doar 3 minute de la deschiderea precomenzilor, Xiaomi a raportat peste 200.000 de comenzi primite.

Autonomie impresionantă şi funcţii inteligente

Deşi lansarea oficială era programată pentru luna iulie, Xiaomi a devansat evenimentul pe fondul intensificării ”războiului preţurilor” din sectorul auto electric. YU7 promite o autonomie de până la 760 km cu o singură încărcare, mai mare decât cei 719 km ai versiunii extinse Tesla Model Y.

Xiaomi a prezentat şi funcţii bazate pe inteligenţă artificială, precum comenzi gestuale pentru a schimba melodia sau localizarea maşinii printr-o aplicaţie de telefon. SUV-ul vine compatibil cu Apple CarPlay şi Apple Music.

Ochelari inteligenţi cu AI

Pe lângă SUV, Xiaomi a lansat joi şi ochelari inteligenţi cu AI, consideraţi concurenţi direcţi ai Ray-Ban Meta. Ochelarii Xiaomi îşi pot schimba automat nuanţa lentilelor, pot scana coduri QR pentru plăţi şi permit realizarea de fotografii şi videoclipuri. Pot identifica obiecte, precum flori, sau pot traduce texte.

Preţul de lansare pentru ochelari este de 1.999 yuani (aproximativ 279 dolari). Un purtător de cuvânt Xiaomi a declarat că, momentan, nu există planuri pentru vânzarea acestor ochelari în afara Chinei.

De menţionat că modelul Meta nu este comercializat oficial în China.