Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat luni seară, în direct la Antena 3 CNN, de ce şoferii care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie vor rămâne fără permis. „Sub 40% dintre cetăţeni îşi plătesc amenzile de circulaţie, în timp ce în UE proporţia plătirii amenzilor este de 90%”, a spus el.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Proporţia de conformare la plata amenzilor de circulaţie în statele Uniunii Europene este de peste 90%. În România, acest procent este sub 40%. Este de peste 90%. În România, acest procent este sub 40%. Este o diferenţă enormă (…) Nu vor fi sancţionaţi cei care respectă astăzi legea. Nu vor suferi nici măcar cei care astăzi respectă legea, dar au încălcat o regulă de circulaţie. Nimeni nu este perfect, dar îşi plătesc amenda. Nu despre ei este vorba. E vorba despre cea mai mare a parte a cetăţenilor care astăzi nu-şi plătesc aceste amenzi de circulaţie. Trebuie să ai o măsură de constrângere”, a precizat ministrul Cseke Attila, potrivit Antena 3.
El a explicat că amenzile de circulaţie apar ca venit la primăria de domiciliu a cetăţeanului amendat, iar sumele restante sunt considerate ca debit. El a adăugat că permisul va fi reţinut dacă amenda nu va fi plătită în 90 de zile.
„În momentul în care vine Curtea de Conturi la o primărie în control, întreabă: de ce nu aţi încasat amenda de circulaţie de la cetăţeanul Popescu Ion? Pentru că ar trebui să încasaţi. Dar Popescu Ion nu a plătit amenda. Deci eu trebuie să creez nişte mecanisme prin care această amendă să poată fi încasată. Este un model pe care l-am luat din alte ţări şi vom propune ca, atunci când timp de 90 de zile de la amenda propriu-zisă, nu s-a plătit amenda propriu-zisă, nu s-a plătit amenda pentru încălcarea regulii de circulaţie, să se suspende permisul de conducere. Încă o dată, să nu uităm proporţiile. Suntem în urmă, avem mai puţini cetăţeni care se conformează plătind amenda decât cei care nu plătesc”, a adăugat el.