Trei din patru români care își vor petrece vacanța în străinătate în această vară au ales țări precum Grecia, Bulgaria, Turcia și Italia, în timp ce 54,5% au preferat să călătorească cu mașina personală, potrivit unui sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu portalul financiar FinZoom.ro, a transmis Agerpres pentru BTA. Unul din șase respondenți alege să își petreacă vacanța în afara României, se arată într-un comunicat al CEC Bank, relatează site-ul 24Chasa, citat de Rador Radio România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grecia este destinația preferată, menţionată de 26% dintre respondenți, în timp ce peste 17% au ales Bulgaria, 15,4% vor merge în Turcia și 13% în Italia. Ponderea este mai mică pentru țări precum Spania (7%), Egipt (5%) și Franța (2,5%).

În ceea ce priveşte alegerea mijlocului de transport cu care pleacă în vacanţă, 54,5% dintre persoanele întrebate preferă autoturismul propriu, în timp ce trenul este ales de 22,42%, iar autobuzele şi avioanele sunt preferate de 12% şi, respectiv, 11%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

La întrebarea „De unde vă luați bani pentru vacanță?”, peste 77% dintre respondenți au declarat că economisesc bani în avans pe tot parcursul anului. Mult mai puțini (9%) împrumută bani de la prieteni, mai puțin de 7% spun că folosesc vouchere de vacanță pentru a plăti, iar aproape 5% folosesc un card de credit. Foarte puțini – 2% – spun că primesc bonusuri de vacanță de la angajator. În ceea ce privește suma de bani pusă deoparte pentru vacanță, 42% dintre respondenți spun că bugetul lor s-a micșorat cu 10 până la 30% față de anul trecut, în timp ce pentru fiecare al patrulea român suma este similară cu cea de anul trecut. Doar aproximativ 10% dintre români vor pune deoparte cu 10 până la 30% mai mult față de anul trecut.

La întrebarea cum vor plăti în timpul unei vacanțe, peste 38% dintre respondenți au spus că vor plăti în numerar, iar aproximativ 22% au indicat că vor folosi o combinație de plată în numerar și cu cardul, fie cu card de debit sau de credit. Puțin peste 17% vor plăti doar cu cardul de debit și numerar, aproape 6% – doar cu

card de credit şi puţin peste 5% – doar cu cart de credit şi în numerar.

Sondajul a fost realizat online de către portalul financiar FinZoom, la comanda CEC Bank, pe un eșantion reprezentativ de aproximativ 1.200 de respondenți din întreaga țară, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 58% dintre respondenţi sunt angajaţi, peste 70% trăiesc în mediul urban, 40% au studii superioare sau postuniversitare.

Sursa: 24CHASA / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu