Potrivit preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, piaţa muncii din Europa s-a dovedit a fi suprinzător de rezilientă în confruntarea cu un puternic şoc inflaţionist şi majorările agresive ale dobânzilor, transmite Agerpres, care citează Bloomberg.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Rata de ocupare a crescut cu 4,1% între sfârşitul lui 2021 şi mijlocul lui 2025, adică aproape la fel de mult cât a crescut economia şi aproape dublu faţă de cât ar sugera un model economic clasic, a declarat sâmbătă Lagarde, la forumul de la Jackson Hole, Wyoming. Lagarde a adăugat că atât evoluţiile pozitive globale cât şi atuurile locale au ajutat la acest rezultat.
„Inflaţia a scăzut semnificativ, şi asta la un cost remarcabil de redus în termeni de ocupare. Prin înţelegerea surselor recentei rezilienţe, putem fi mai bine pregătiţi pentru următorul şoc, indiferent ce formă ar putea lua”, a spus Lagarde la un panel organizat la forumul de la Jackson Hole.
Banca Centrală Europeană, la fel ca şi Rezerva Federală şi Banca Angliei, a fost obligată să majoreze dramatic dobânzile în ultimii ani ca răspuns la spirala inflaţionistă, iar ulterior băncile centrale au inversat măsurile de înăsprire a politicii monetare, pe măsură ce inflaţia a revenit în apropierea ţintei de 2%. Cele mai recente previziuni ale BCE arată că inflaţia va atinge ţinta de 2% în 2027, iar oficialii băncilor centrale au semnalat că munca lor este aproape de final.
În declaraţiile făcute cu prilejul panelului, la care au participat şi guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, şi guvernatorul Băncii Japoniei, Kazuo Ueda, Lagarde nu a oferit indicii cu privire la direcţia viitoare a politicii monetare. Discutând motivele pentru care piaţa muncii din Europa s-a dovedit una rezilientă, Lagarde a susţinut că înăsprirea politicii monetare şi procesul dezinflaţionist asociat au coincis cu o relaxare a blocajelor de-a lungul lanţurilor mondiale de aprovizionare, o scădere puternică a preţurilor la energie şi politicile fiscale proactive.
În acelaşi timp, Lagarde a evidenţiat răspunsul întârziat al salariilor la inflaţie, ceea ce a sprijinit un grad de ocupare mai mare, precum şi reducerea numărului de ore lucrate şi extinderea ofertei de muncă. „Privind în viitor, este greu să spui cu încredere dacă evoluţiile din ultimii ani vor persista”, a spus Lagarde.
Evoluţiile demografice este posibil să continue şi păstrarea muncitorilor ar pute persista, punând presiune asupra productivităţii muncii, susţine preşedinta BCE. Însă automatizarea şi Inteligenţa Artificială ar putea, de asemenea, lucra în direcţia opusă. „Piaţa muncii din Europa a traversat şocurile recente într-o formă neaşteptat de bună. Însă ar trebui să fim prudenţi atunci când presupunem că această conjunctură unică va dura”, a spus Lagarde.