Consumatorii din România plătesc, în medie, 1,5 lei pe kWh de energie în factura finală, în timp ce media europeană este 1,28 lei/kWh, a afirmat ministrul de resort, Bogdan Ivan, într-o conferință de presă. El a anunțat că jucătorii din domeniu (producătorii, furnizorii și distribuitorii) au ajuns la un consens și vor implementa soluții comune pentru ca facturile finale să scadă cu cel puțin 25% și să ajungă sub media UE. Primele efecte se vor vedea peste șase luni – un an, promite ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cele cinci măsuri prezentate de ministrul Energiei și agreate de participanții la piață:

  • operaționalizarea mecanismului Market Maker: selectarea unui operator care să asigure lichiditatea în piața de energie, prin stimularea cererii și a ofertei, facilitând tranzacțiile pe termen lung și determinând astfel o scădere constantă a prețului;
  • creșterea transparenței și scăderea riscurilor în piața de energie, prin solicitarea de garanții ferme în toate tranzacțiile cu energie;
  • introducerea tarifelor dinamice și diferențiate pe intervale de consum, care să recompenseze cu prețuri mici consumatorii responsabili, care utilizează energia în intervalele în care este cea mai ieftină;
  • scăderea prețurilor de achiziție a energiei pentru propriul consum al operatorilor de distribuție prin crearea unui mecanism unic de achiziție – acest cost de achiziție al distribuitorilor reprezintă aproape 25% din costul total al energiei pentru consumatori, deci implementarea mecanismului va aduce tarife de distribuție mai mici pentru toți consumatorii;
  • integrarea tuturor programelor de eficiență energetică sub o coordonare unică, eficientă, care să fie asigurată de Ministerul Energiei.

„În paralel, vom continua negocierile la nivel european pentru prelungirea termenului de funcționare a centralelor pe cărbune până în 2030. Acest pas va tempera creșterile de preț și ne va da timp să dezvoltăm proiecte noi de producție”, a precizat ministrul.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

El a arătat că facturile finale la energie ar trebui să scadă cu 25%, după implementarea acestor măsuri.

„Nu există o formulă perfectă, nu putem spune că toate acestea se vor realiza la virgulă, dar ce ne dorim este să scădem facturile cu cel puțin 25%, este un target rezonabil. În acest moment, în UE media plătită de un consumator este de 1,28 lei/kWh. În România suntem la 1,5 lei. Ținta este să fim cu măcar 1% sub media europeană, poate chiar cu 3-4%. Primele efecte se vor vedea peste șase luni – un an”, a continuat oficialul ministerial.

Pe comparatorul de prețuri de la ANRE sunt deja trei oferte sub fostul plafon de 1,3 lei pe kWh, față de doar o ofertă, cât era la momentul liberalizării (1 iulie), a adăugat Ivan.

Producătorii de energie analizează modalități de a scădea prețul energiei

La rândul său, Karoly Borbely, directorul general al Hidroelectrica și președintele Asociației Producătorilor de Energie (HENRO) a arătat că toți producătorii de energie analizează implementarea mecanismului de market maker și modul în care pot fi reduse prețurile în piață.

„Hidroelectrica este o companie listată și cea mai valoroasă companie de stat și ne dorim să avem venituri și mai mari. Suntem în al doilea an de secetă extremă și găsim soluții: investim în panouri, în baterii și așa mai departe.

Mecanismul de market maker este în plină analiză nu doar la noi, ci și la ceilalți producători, să vedem cum putem constitui o piață mai deschisă, mai eficientă, mai profitabilă pentru noi ca și furnizori, dar și pentru consumatorii finali. Nu există o țară cu resurse bogate fără un sistem energetic eficient fără o coerență în dialog.

A lipsit în ultimii ani corelarea acestor investiții cu distribuitorii și cu furnizorii, dar în final trebuie să avem un set de măsuri pe care să le susținem toți”, a subliniat Borbely.