Noi imagini de pe Drumul Expres Brăila – Galați au fost postate pa conturile de YouTube ale pasionaților de infrastructură. Un clip de peste 8 minute a fost postat pe contul Răducu P Drum.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În decursul acestui an, au fost făcute mai multe declarații de către oficialii de la Transporturi în legătură cu inaugurarea acestui drum expres. În martie de exemplu, ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, și șeful CNAIR, Cristian Pistol, spuneau că stadiul lucrărilor a trecut de 90%, iar o estimare pentru inaugurare era final de aprilie.

Potrivit datelor de acum din portalul Cestrin, Drumul Expres Brăila – Galați este la un stadiu fizic de 95.50% și ar urma să fie gata pe 23 decembrie 2025.
Deși contractul a fost semnat cu Spedition UMB încă din aprilie 2021, iar lucrările au început în primăvara anului 2022, Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru viaductul de 1,7 kilometri peste Siret și liniile CFR de-abia în decembrie 2022, după cum Economedia a explicat aici.
La final de martie 2025, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu spunea că Drumul Expres Brăila – Galați ar fi urmat să fie deschis în această vară.
“Tot în vară, vom da în circulaţie şi Brăila – Galaţi. Sunt aşa…câteva proiecte, care vor fi, iată, în lunile următoare date în circulaţie, urmând ca până la sfârşitul anului cei 250 de km să fie atinşi cu loturile de pe autostrada Transilvaniei, cu loturile de pe A7, până la Adjud, după Bacău – sunt loturi pe A7 pe care trebuie să le dăm în circulaţie. Mă aştept de asemenea, scuzaţi-mă, acum în luna mai să dăm drumul şi la jumătatea rămasă de la Băiculeşti la Curtea de Argeş, pe lotul 5 de pe autostrada Sibiu – Piteşti. Sunt încă vreo 16 km şi ajungem până la Curtea de Argeş. Iată că ajungem acolo la ce am spus, la cei aproape 250 de km”, a declarat atunci Grindeanu.
Drumul Expres Brăila – Galați are o lungime de 10,76 km, iar valoarea construcției este de 449,42 milioane lei (fără TVA). Finalizarea proiectului va permite legătura rutieră modernă între Moldova și Dobrogea prin Galați, Pod Brăila, Tulcea și Constanța sau legătura mai rapidă la Autostrada Soarelui pe ruta Galați – Brăila – Drajna.