VIDEO/Foto-Reportaj. Note de vacanță în sudul Franței, versiunea pentru clasa (lor) de mijloc: De la yacht-uri, palmieri și spectaculoasa Mediterană cu amintiri despre Contele de Monte Cristo la ganguri decrepite și plaje întristate
Vacanța în sudul Franței nu e neaparat la Cannes sau Nisa – vă invităm în sudul pentru clasa de mijloc (clasa lor de mijloc), o destinație populară printre francezi, care are plaje la Mediterana, peisaje cu palmieri și centre de conferință cu “dantele” albe de creaturi marine, dar și periferii modeste și colțuri de oraș atinse de decrepitudine: Cap d’Agde. Orașul Agde are o populație permanentă de undeva până la 30.000 de locuitori, dar zona sa turistică, Cap d’Agde, trece în vârf de sezon de 200.000. Noi am ajuns chiar între două astfel de momente: în ultimele zile de august, chiar înainte de începerea școlii, care marchează finalul de sezon de vară.
Pornim, cu mașina, dimineață dintr-o mică localitate din centrul Franței și la amiază suntem în sud, la Mediterana, pentru că da, francezii au autostrăzi și infrastructură.
De altfel, mă surprind că vreau să fac primele poze de turist pe drum, pentru că drumul arată așa:
E viaductul Millau, celebrul pod rutier hobanat (pe cabluri), operă de starchitect – sir Norman Foster.
Mergem așadar înspre sud, la Mediterana – dar în sudul pentru clasa de mijloc (clasa lor de mijloc), o destinație populară printre francezi, dar nu de renumele unor Cannes sau Nisa: Cap d’Agde.
Dacă vorbim de calcule, turiștii pot găsi opțiuni de cazare care costă undeva la 6-700 de euro, pentru șase nopți. Ne mirăm de așa ofertă, dar asta doar până să ajungem la fața locului – pentru că, așa cum se întâmplă uneori, parcă locul nu arată chiar ca-n poze: găsim o singură cameră, o singură încăpere (+baie), cu loc în care încap (cumva) trei persoane – dar e genul de cazare în care îți tragi patul din dulap. Pe francezi nu pare să-i deranjeze nici spațiul mic, nici patul din dulap, locurile sunt ocupate de familii, de bunici, de biciclete, de căței.
Ne încurajăm însă: până la urmă, nu am venit aici ca să stăm în cameră, așa că pornim să căutăm marea.
Prima plajă pe care o găsim nu pare de… ei bine, nu pare de ceea ce ne-am fi imaginat a fi sudul Franței. E final de sezon și început de toamnă, iar atmosfera la Roquille e destul de tristă și modestă – francezii nu par prea preocupați nici de curățenie, nici de renovări, nici de turiști. Că ăștia vin oricum.
Foto: Economedia
Dar, desigur, marea e oricum frumoasă și răsăritul schimbă peisajul:
Alături de plajă: o rotiserie din care nu prea îți vine să iei nimic, un Carrefour mic care arată mai modest decât la noi, dar și o boulangerie care, în sfârșit, ne amintește că suntem în Franța.
Aș sta aici minute în șir să mă uit cum vin turiștii (francezi) dimineața și pleacă fiecare cu două baguette. Da, chiar fac asta, nu e doar clișeu de film.
Dar descoperim, în cele din urmă, că la Cap d’Agde oferta de plajă e mai extinsă și ajungem în sfârșit la “plaja bună”. E largă, generoasă, cu nisip fin și vedere de poveste.
Foto: Irina Reștea
Franța nu are aici fastuasele peisaje cu munți și vegetație (ale Greciei, de pildă), dar în zare e un fort și un far și imaginea asta îți evocă toate romanele din vacanțele copilăriei – îți amintești pe care dintre cei trei mușchetari îl preferai și îți dai seama că așa cumva îți imaginai locul în care e dus Edmond Dantes și de unde vine Contele de Monte Cristo.
Fortul e fortul Brescou – o fortificație construită în secolul XVI pe o insulă vulcanică din apropierea Cap d’Agde, cu scopul de a apăra coasta, iar cel care intenționa să o transforme în intrarea unui mare port a fost – ghiciți cine? Cardinalul de Richelieu. Să te mai miri că îți evocă romane de Alexandre Dumas?
Aflăm toate acestea într-un scurt tur cu trenulețul care te plimbă prin stațiune, spunându-ți poveștile orașului și ale zonei. În timp ce ghidul povestește episoade sângeroase (cu decapitări) din istoria Franței, vezi pașnicele peisaje cu vile și pini ale zilelor noastre, în care maximul de conflict e îmbufnarea micuței turiste pe lângă care trece trenulețul și care e supărată că nu și-a adus elasticul de păr potrivit.
Foto: Economedia
Iar Mediterana… Mediterana e frumoasă oricum.
Și în zi cu soare:
Și încruntată, de furtună:
Și cu lumini dintre nori, spectaculoasă:
La final de august, vremea e capricioasă – din aproape o săptămână, cele mai multe zile au fost cu nori, am prins dimineți reci și după-amieze cu ploaie, dar, cum ziceam, marea în zi cu nori arată spectaculos și îți merită toate zilele de vacanță.
Am văzut cândva, într-un documentar vechi, un desenator care lucra la animații (pe vremuri când încă tehnologia nu făcea atâtea) și care spunea că cel mai greu e să prinzi în desene apa. Marea și mișcarea apei. Nu știu de ce, dar îmi amintesc de asta acum. De fapt, știu de ce: ca să vă precizez că nici pozele nu îi fac dreptate mării.
Foto: Economedia
Revenim însă la treburi mai pământene: dacă ai prins cumva curaj văzând că poți găsi prețuri decente de cazare, cu mâncarea e altă poveste. Oferta de terase de la plajă e destul de restrânsă și, pentru o masă de prânz, nu prea aveți șanse să scăpați sub 100 de euro. Dacă ți se pare că prețurile de Cluj te-au pregătit pentru orice și o cafea cu vedere la domul din Milano, de pildă, ți se pare rezonabilă, afli că Franța e la nivelul Clujului (ironie intenționată).
Dar ai, desigur, varianta să vii cu croissant-ul de la boulangerie pe plajă sau cu sendvici de supermarket sau să îți iei o pizza cu (aprox) 20 de euro. Cei mai mulți francezi de pe plajă fie pleacă la prânz, fie vin după prânz, fie au cutiile pregătite.
Și șezlongurile atentează serios la buget: 40 de euro pe zi dacă vrei o pereche. Lumea nu prea vrea, decât de la un nivel în sus (și mai ales în week-end).
După o zi de plajă, locul de promenadă și ieșiri de seară e portul Richelieu. Aici ai vedere la bărci și yacht-uri, terase, restaurante, boutique-uri.
Orice arată chic cu vedere la port poate ascunde însă o toaletă în care ți-e groază să intri, iar la doi pași de yacht-uri găsești ganguri cu mirosuri suspecte și spații îmbătrânite jalnic.
Treci de la asta:
La asta (în câteva minute):
Și de la locuințe modeste cu vecinătăți triste:
La centrul glamour al Agde-ului, cu locuințe, casino și centru de conferințe, printre palmieri și dantelării albe care descriu creaturi marine:
Loc de plimbare și târg ocazional:
După fiecare plimbare, ne întoarcem însă la mare:
Din ultima zi de vacanță, am rămas cu imaginea asta, pe care am admirat-o, pe ascuns: cuplul de francezi pensionari veniți la plajă, cu vreo cinci genți și gentuțe, amândoi echipați chic și dotați cu voie bună. Au jucat petanque – cu seriozitate pentru regulile jocului și zâmbete complice unul pentru celălalt – și au plecat tihniți. M-am gândit, fără să vreau, la pensia medie de la noi, la bătrânețile părinților noștri și la vacanțele bunicilor noștri și, brusc, mi-a pierit înclinația pentru critici legate de grija pe care (nu) o au francezii pentru turiști: măcar își permit să își respecte bătrânețile.
Noi ne-am întors spre centrul Franței de unde urma să revenim, cu Wizz-ul veșnic întârziat, acasă, în România.
De final, pentru cititorii Economedia pasionați de infrastructură, drumul pe viaductul Millau: