Activitatea economică în zona euro a înregistrat în septembrie cea mai puternică creştere din ultimele 16 luni, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat marţi, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică în zona euro, calculat de S&P Global, a urcat în septembrie la 51,2 puncte (de la 51 puncte luna precedentă), peste pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei.

În septembrie s-a înregistrat a noua lună de creştere consecutivă şi depăşeşte previziunile analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un nivel de 51,1 puncte.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Indicatorul PMI, urmărit cu atenţie de pieţe, prezintă în mod satisfăcător tendinţele şi punctele de cotitură din economie.

Acest indicator, calculat pe baza unui sondaj derulat în rândul întreprinderilor, a urcat în august până la 51,1 puncte, de la un nivel de 50,9 puncte în luna iulie. Este a treia lună de creştere şi totodată cea mai ridicată valoare a acestui indicator după luna mai 2024.

Pragul de 50 de puncte al acestui indicator separă o creştere a activităţii economice, de o contracţie a economiei.

“Zona euro este pe o traiectorie ascendentă, deşi mai are mult de parcurs până la un impuls real”, subliniază Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank (HCOB).

Indicatorul PMI privind serviciile, un sector dominant în economia zonei euro, a urcat în septembrie la 51,4 puncte, de la 50,5 puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni şi peste previziunile care indicau un nivel de 50,5 puncte.

Dar indicele privind producţia a scăzut la 49,5 în septembrie, de la 50,7 puncte în august.

Studiul arată evoluţii divergente în rândul primelor două economii ale zonei euro. Germania a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere a activităţii economice din mai 2023. în timp ce Franţa a raportat a 13-a lună de declin consecutiv.

Per ansamblu, rata angajării în zona euro a stagnat în septembrie, după şase luni de creştere a numărului locurilor de muncă create. În industrie au continuat concedierile, în timp ce creşterea în sectorul serviciilor a fost cea mai redusă din ultimele şapte luni.

Creşterea activităţii economice în zona euro vine după ce Banca Centrală Europeană a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de luna aceasta, în linie cu previziunile, dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară.

Consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană “este decis să se asigure că inflaţia se va stabiliza la ţinta sa de 2% pe termen mediu” şi “a stabilit că rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,00%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%”, se arată în comunicatul BCE.