Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, propune acționarilor în adunarea generală din 28 octombrie distribuirea unor dividende interimare de 700 de milioane de lei din rezervele anilor 2015 (283,3 milioane de lei), 2016 (264,1 milioane de lei) și 2019 (152,6 milioane de lei).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acționarii vor fixa un dividend brut de 0,6420341921 de lei pe acțiune, care, la prețul curent de tranzacționare, implică un randament de 2,3%. Data de înregistrare până la care investitorii pot beneficia de dividende dacă achiziționează acțiuni este 25 noiembrie 2025, în timp de data ex dividend este 24 noiembrie, iar data plății este 11 decembrie.
Propunerea consiliului de administrație survine în contextul în care impozitul pe dividende este așteptat să crească de la 1 ianuarie 2026 de la 10% la 16%, măsură inclusă în pachetul de măsuri fiscal al guvernului Bolojan.
Pe de altă parte, în aceeași zi acționarii vor avea de aprobat și finanțarea cu până la 2 miliarde de euro prin una sau mai multe emisiuni de obligațiuni, ca urmare a majorării sumei autorizate conform programului EMTN (obligațiuni pe termen mediu) de 1,3 miliarde de euro din 2023, derulate pe o perioadă de maximum cinci ani. Banca Transilvania va derula unul sau mai multe plasamente private adresate unui număr de până la 150 de investitori, iar BT Capital Partners va fi intermediar.
Banca Transilvania este evaluată de investitori la 30 de miliarde de lei, după ce acțiunile s-au apreciat cu 24,4% de la începutul anului, pe tranzacții de 3,6 miliarde de lei. Acțiunile TLV înregistrau o creștere 2,8% în urma publicării convocatorului, arată datele BVB.
Banca de la Cluj a încheiat primul semestru din 2025 cu un profit net de 1,78 miliarde de lei, cu 1,8% mai mic faţă de perioada similară din 2024, influențat de costurile de achiziție și integrare în Grupul Banca Transilvania a OTP Bank România și a celorlalte companii OTP din țara noastră (OTP Leasing, OTP Asset Management etc.), respectiv a BRD Pensii (Pilonul 3) și BCR Chișinău.