Perspectivele de creştere pentru unele ţări din centrul şi sud-estul Europei, inclusiv Ungaria, România şi Slovenia, s-au înrăutăţit, pe fondul efectelor taxelor vamale americane şi al sporirii concurenţei chineze asupra exporturilor lor, potrivit raportului “Regional Economic Prospects”, publicat joi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), informează Euronews, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Avansul economiilor celor 43 de ţări în care investeşte BERD ar urma să crească de la 2,8% în 2024 la 3,3% în primul semestru din 2025. Apoi creşterea va încetini în Asia Centrală, sudul şi estul Mediteranei, sud-estul Europei, Europa Centrală şi statele baltice. Actuala perspectivă nu include regiunile care s-au alăturat recent, cum ar fi Africa Subsahariană şi Irak.
Principalele riscuri la adresa creşterii includ continuarea tensiunilor comerciale şi slăbirea cererii pe plan global. Totuşi, BERD se aşteaptă la o redresare a creşterii în 2026. După un avans de 3,1% anul acesta, creşterea va accelera la 3,3% în 2026, previzionează BERD.
Instituţia a îmbunătăţit prognozele privind PIB-ul Poloniei, care ar urma să înregistreze o creştere de 2,5% anul acesta, şi al Lituaniei în 2026. Referindu-se la cele două ţări, economistul şef al BERD, Beata Javorcik, a declarat: “Vedem că statele care au o evoluţie bună sunt cele diversificate, economiile mai mari, cum ar fi Polonia, mai puţin dependente de exporturi, ţări care investesc foarte mult, în special în sectorul public”.
PIB-ul Ucrainei ar urma să crească cu 2,5% anul acesta, faţă de un nivel de 3,3% previzionat în mai, din cauza impactului agresiunii Rusiei şi a recoltelor agricole slabe.
În sud-estul Uniunii Europene, inclusiv în Bulgaria, Grecia şi Romania, previziunile de creştere au fost reduse cu 0,3% pentru acest an şi cu 0,5% anul viitor. Exporturile mai scăzute sunt echilibrate de investiţiile mai solide în regiune, unde România este în cea mai slabă poziţie, consideră BERD. Ţara “va avea nevoie să utilizeze deplin fondurile europene pentru a stimula creşterea”, consideră BERD. Instituţia se aşteaptă la o creştere medie de 1,7% în 2025 şi 1,9% în 2026 pentru cele trei ţări din sud-estul Uniunii Europene.
În privinţa Europei, BERD consideră că tensiunile comerciale reprezintă unul dintre punctele de presiune. Sunt impuse taxe vamale de 15% aproape pentru toate exporturile UE către SUA, ceea ce afectează evoluţia regiunii.
“Impactul taxelor vamale încă nu s-a materializat”, a atras atenţia Javorcik.
În plus, statele din Europa se confruntă pe termen lung cu riscul sporirii concurenţei comerciale din partea Chinei.
China este responsabilă pentru un sfert din exporturile globale şi exportă mai mult decât Germania şi SUA la un loc. “China şi ţările noastre tind să exporte produse similare, ceea ce înseamnă că statul asiatic devine un competitor pentru economiile dezvoltate din Europa”, susţine Javorcik.
În ultimul deceniu, China şi-a majorat exporturile de maşini şi baterii, mărfuri care de asemenea au ponderi importante în exporturile unor ţări din zona în care este prezentă BERD.
Despre România: