Grupul EM, acționarul majoritar al companiei Electromontaj SA, lider pe piața construcțiilor energetice din România, anunță că lansează astăzi oferta publică de vânzare de acțiuni nou-emise, în valoare de până la 77.16 mil. lei, un pas decisiv către listarea la Bursa de Valori București.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Oferta se desfășoară în perioada 3-16 octombrie, la un preț cuprins între 34 și 40 lei per acțiune (minim 60 acțiuni), fiind intermediată de TradeVille.
Grupul EM reprezintă o structură de companii specializate în servicii complete de construcții-montaj pentru sectorul energetic, asigurând acoperirea etapelor unui proiect – de la proiectare și producție, până la construcție și verificarea structurilor.
Grupul deține unități de producție proprii în România și operează una dintre cele mai mari stații de încercări stâlpi din lume, garantând testarea structurilor metalice conform celor mai riguroase norme din domeniu.
Pe lângă proiectele de infractructură energetică tradițională, cum ar fi liniile de 400 kV Timișoara – Arad sau Porțile de Fier – Anina – Reșița, portofoliul grupului include și proiecte complexe din zona energiei regenerabile, de la retehnologizarea hidrocentralei Vidraru (220 MW), la racordarea la Sistemul Energetic Național a Parcului Eolian Vifor (460 MW) din județul Buzău, sau la amenajarea de irigații Pietroiu – Ștefan cel Mare.
Compania are în derulare peste 200 de contracte și menține o prezență internațională pe mai multe continente, în prezent având în derulare proiecte în Finlanda, Cipru, Polonia, Republica Moldova iar în Olanda a încheiat un parteneriat strategic pe 10 ani cu operatorul TenneT BV.
„Suntem mândri să anunțăm deschiderea ofertei publice de vânzare de acțiuni pentru Grupul Electromontaj, lider pe piața construcțiilor energetice din România, prin intermediul companiei de brokeraj TradeVille. Cu o cifră de afaceri netă care a crescut semnificativ în ultimii ani, ajungând la peste 1 miliard de lei la finalul anului 2024, demonstrăm o traiectorie de creștere solidă într-un sector strategic aflat în expansiune globală. Această ofertă acordă investitorilor șansa de a deveni parte a unui grup românesc care, de peste 75 de ani, livrează proiecte energetice pe patru continente, de la infrastructură tradițională până la energie verde.” – Ionuț Tănăsoaica, CEO GRUP EM.
Investitorii au posibilitatea de a subscrie la un preț cuprins între 34 și 40 lei per acțiune, minim 60 de acțiuni. Oferta se va desfășura în perioada 3 – 16 octombrie, cu posibilitatea închiderii anticipate. Investitorii care subscriu la prețuri mai mari decât prețul final vor beneficia de alocare garantată.
Parteneriatul cu TradeVille, broker cu peste 30 de ani de experiență pe piața de capital din România, facilitează accesul investitorilor la această oportunitate de a deveni parte din povestea de succes a unui grup cu peste 75 de ani de experiență în sectorul energetic.
“Suntem încântați să răspundem prezent la primul IPO din acest an, și unul dintre cele mai mari din această decadă. De la începutul anului am lucrat la acest proiect important, iar astăzi este încununarea acestui efort. Asistăm la o dezghețare a pieței de capital din România, în linie cu exemplele pozitive din SUA din acest an. Oferta Grup EM, activând într-un sector strategic precum cel energetic – mereu de interes pentru investitorii de la BVB –, este cea mai mare pe care o intermediem până acum și reprezintă un test important pentru capacitatea pieței și a investitorilor de retail de a absorbi o astfel de ofertă. Mai mult, faptul că oferta este dedicată investitorilor de retail subliniază maturitatea pieței locale. Investitorii de retail au arătat în mod constant că răspund prezent la oferte semnificative, inclusiv la emisiunile Fidelis, iar acest lucru ne dă încredere că putem construi împreună un nou succes”, a declarat Alexandru Dobre, Director General Adjunct TradeVille.