Comisia Europeană a decis să deschidă proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere Franţei şi României, solicitându-le să alinieze pe deplin legislaţia naţională cu legislaţia UE privind siguranţa infrastructurii rutiere, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement, transmite Agerpres.

Directiva 2008/96/CE privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere, modificată prin Directiva (UE) 2019/1936, stabileşte măsuri care vizează luarea în considerare a siguranţei utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, biciclişti şi vehicule cu motor) în toate procedurile de siguranţă rutieră, de la evaluarea iniţială a impactului noilor proiecte rutiere până la inspecţiile periodice ale infrastructurii construite.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În plus, directiva prevede tratarea celor mai periculoase secţiuni de infrastructură identificate în timpul evaluării siguranţei rutiere la nivelul întregii reţele, prin inspecţii aprofundate şi măsuri de remediere planificate; de asemenea, prevede acordarea atenţiei lizibilităţii şi detectabilităţii indicatoarelor rutiere şi a marcajelor rutiere de către şoferii umani şi sistemele automate de asistenţă.

Potrivit Comisiei Europene, România nu a transpus încă, în mod corect, aceste prevederi.

Prin urmare, Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Franţei şi României, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.