Turismul ar urma să genereze anul acesta 8,4% din PIB-ul Bulgariei, conform previziunilor Consiliului Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), organizaţie care reprezintă sectorul privat al industriei călătoriilor, informează Novinite, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Datele au fost prezentate de adjunctul ministrului Turismului, Irena Georgieva, în timpul sesiunii comisiei parlamentare responsabilă cu supervizarea activităţii Ministerului, unde oficialul a prezentat implementarea bugetului instituţiei în primul semestru din acest an.

Georgieva a subliniat că obiectivul principal al bugetului îl reprezintă asigurarea unei creşteri sustenabile a industriei turismului, în timp ce se consolidează contribuţia sa la performanţa economică generală a Bulgariei. Oficialul a explicat că turismul continuă să joace un rol cheie în sprijinirea dezvoltării ţării, atât în privinţa forţei de muncă cât şi a echilibrului regional.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul turiştilor bulgari care au înnoptat în structuri de cazare cu zece sau mai multe paturi a crescut cu 2,9% în primul semestru din acest an, faţă de perioada similară din 2024. De asemenea, numărul vizitatorilor străini, excluzând cei care tranzitează Bulgaria, a urcat cu 3,6%.

Georgieva a subliniat că aceste rezultate depăşesc obiectivele iniţiale ale Ministerului Turismului, care se aştepta la un avans de 1% al turismului intern şi de o creştere de 2% a numărului vizitatorilor străini.

De asemenea, în primul semestru din acest an veniturile de pe urma taxelor de concesionare, amenzi, penalităţi şi taxelor administrative impuse conform Legii Turismului au ajuns la 37,75% din totalul anual planificat.