Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit asocierii româno-bulgare Danlin XXL (Lider)-Groma Hold Ltd-Intertranscom Impex-Evropeiski Patishta contractul pentru construirea primului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni, respectiv tronsonul Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -
Asocierea de constructori din România și Bulgaria a fost declarată câștigătoare pe tronsonul Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos cu o ofertă de 4,76 miliarde lei, iar contractul de proiectare și execuție poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații. Durata totală de realizare a acestui tronson este de 46 de luni din care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție lucrări.

„Constructorul acestui prin tronson al Autostrăzii Moțca-Iași-Ungheni și-a asumat, conform documentației din licitație, să prioritizeze execuția unui segment cu o lungime de 5,5 kilometri pentru a asigura legătura între Moțca, DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin-Târgu Neamț și Autostrada Moldovei A7, secțiunea Bacău-Pașcani. Acest segment trebuie realizat, cu prioritate, în termen de 12 luni pentru sincronizarea proiectelor“, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

La licitație au depus oferte:

  • Asocierea SA&PE Construct SRL (lider): Tehnostrade, Spedition UMB, Euro-Asfalt
  • Asocierea Danlin XXL (lider): Groma Hold Ltd, Intertranscom Impex, Evropeiski Patishta
  • Asocierea Itinera Spa (lider): Saipem Spa, ICM Spa
  • Asocierea Biskon Yapi Anonim Sirketi (lider): Straco Holding, Ilgaz Construction
  • Asocierea Kalyon Insaat Sanay Ticaret Anonim Sirketi (lider): Ozkar Insaat Sanay Ve Ticaret Anonim Sirketi
  • Asocierea Ictas Insaat Sany ve Ticaret (lider): Rotary Construcții Mentenanță

Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos din județul Iași are o lungime de 27 kilometri prezintă următoarele provocări tehnice:

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
  • 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 cu o lungime de 1100 metri)
  • 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri
  • 3 noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B).

Procedura de atribuire pentru acest tronson a fost reluată după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins, la începutul lunii mai, contestația depusă de compania Kido Consult Proiect Construct, în care compania cerea prelungirea termenului pentru depunerea ofertelor. CNSC a decis să respingă contestația ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale privind soluționarea contestațiilor (nedepunerea cauțiunii), menționează publicația citată.

CNIR acuza firma Kido Consult că încearcă încă o blocare a licitației, după ce a depus o nouă contestație, în care solicita din nou prelungirea termenului. Ulterior, Kido Consult nu s-a găsit printre ofertanții la licitație. Compania Kido Consult a fost înființată în anul 2021 și are afaceri de 1,4 milioane de lei, profit de 638.279 lei, cu un singur angajat. Compania este deținută 100% de Marius-Sandu Potra.

Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 pentru execuție lucrări.

Cine este constructorul Danlin XXL

Danlin XXL este o companie controlată de omul de afaceri Dan Amurăriţei, despre care presa locală a scris că este apropiat de fostul președinte CJ Neamț Ionel Arsene. Compania a avut până acum sute de contracte publice, care ajunseseră în 2020 la un maxim de 194 milioane lei în 2020. G4Media scria anterior că mai multe firme controlate direct sau având legături cu Ginel Vlăsie și gruparea Arsene, printre care și Danlin XXL, câștigă licențe importante de exploatare a balastierelor.

Constructorul Danlin a câștigat și contractul de un miliard de lei pentru proiectarea și execuția lotului 1D Joseni – Ditrău (14,4 km) al Autostrăzii A8, însă UMB a depus contestație, care a fost admisă.

Danlin nu a mai lucrat până acum pe infrastructură mare, deși a depus oferte și la alte licitații.

Și la lotul Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, dar și la lotul 1D Joseni – Ditrău, compania românească a depus oferta în asociere cu compania bulgară Groma, care are în portofoliu 70 de kilometri de autostradă în Bulgaria.

Danlin a mai depus însă oferte și pentru Autostrada Pașcani – Suceava, lot 1 (33 km), pentru lotul 3 Leghin – Târgu Neamț de pe Autostrada Unirii A8, pentru lotul Pipirig – Leghin de pe Autostrada Unirii A8, pentru lotul 3 al Autostrăzii Moldovei, secțiunea Ploiești – Buzău, pentru lotul 2 (14,4 km) de pe Autostrada Craiova – Filiași și pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț.

Danlin XXL este o companie care a contestat în mod repetat în anii anteriori licitațiile pe care le-a câștigat UMB pe Autostrada Moldovei (A7) și pe Autostrada Unirii (A8).

Compania este cel mai mai mare constructor din județul Neamț, specializat în lucrări de infrastructură rutieră. Are 484 angajați, o cifră de afaceri de 562 de milioane lei anul trecut (creștere 43% potrivit termene.ro) și un profit net de 154 milioane lei (creștere de 43%).

Constructorul Danlin menționa anterior în portofoliu contracte CNAIR cu Direcția Regională de Drumuri Iași (lucrări de asfaltare în județul Neamț).

„Compania noastră își desfășoară activitatea în proximitatea municipiului Roman, având posibilitatea de a mobiliza eficient resurse în județe ca Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui sau Harghita, și implicit, Neamț, pentru lucrările sale. La punctele de lucru din județul Neamț dispunem de stații de betoane, sortare și concasare agregate, mixturi asfaltice și emulsii, laborator autorizat ISC gr. II, precum și de un parc auto modern și adecvat atât activităților de transport rutier cât și pentru activități de execuție a lucrărilor de construcții”, arată prezentarea Danlin.

Compania nu a menționat, însă, că a făcut parte din Asocierea (Aqua Parc, Mavgo Holding, Danlin XXL și Stef Edil SRL.) care a lucrat pe DN 15 Bicaz – Poiana Largului, contract de peste 50 de milioane de euro, despre care Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a arătat în 2020 „deficiențe grave”. Despre unele dintre aceste firme, presa locală a scris că ar fi fost „agreate” de fostul baron PSD, Ionel Arsene. Firma a făcut parte și din Asocierea care a contractat cu CJ Neamț lucrări de reparații/modernizare pe drumurile și pe podul prăbușit la Luțca („reabilitarea” garantată de Arsene a fost realizată de Darcons, firma deținută de tatăl fostului deputat PSD, Alexandru Rotaru, deputat în Comisia de Transporturi).

În Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) constructorul este încadrat la categoria „medii” (mici, medii, mari), iar ca reprezentant este indicat Dan Amurăriței.

Din imaginile de pe site, se pot observa utilaje noi colantate cu numele firmei.