Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de luni în teritoriu pozitiv, susţinute de optimismul investitorilor după ce în Senatul american s-au făcut progrese spre un acord bipartizan care ar putea pune capăt celui mai lung blocaj guvernamental din istoria Statelor Unite, relatează CNBC, conform News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu 1,4%, majoritatea burselor şi sectoarelor înregistrând creşteri. FTSE 100 al Marii Britanii a avansat cu peste 1%, DAX din Germania a crescut cu 1,7%, CAC 40 din Franţa a urcat cu 1,3%, iar FTSE MIB din Italia a câştigat 2,3%.
Impulsul pozitiv a venit după ce, duminică seara, senatorii americani au aprobat prima etapă a unui pachet de finanţare care ar permite redeschiderea guvernului până în ianuarie şi anularea unor disponibilizări federale.
Pe continent, acţiunile din sectorul tehnologic şi cel financiar au condus creşterile: indicele Stoxx 600 Technology a urcat cu 1,6%, iar indicele bancar Stoxx 600 Banks a adăugat 2,8%, atingând un nou maxim al ultimelor 52 de săptămâni.
Printre cele mai notabile evoluţii, Diageo a crescut cu 5,2% după numirea lui Dave Lewis în funcţia de CEO, în timp ce Novo Nordisk a avansat cu 1,2%, după anunţul unui parteneriat cu compania indiană Emcure Pharmaceuticals pentru comercializarea tratamentului său pentru obezitate, Wegovy, sub un nou brand.

Sursa: Dreamstime